Cea mai mare primată care a trăit vreodată avea aproape 3 metri înălțime și cântărea de două ori mai mult decât o gorilă.
În urmă cu circa un secol, paleontologul germano-olandez G.H.R. von Koenigswald identifica pentru prima dată specia Gigantopithecus balcki, analizând niște dinți mari vânduți drept „oase de dragon” într-o farmacie din Hong Kong. Descoperirea lui trimitea cu gândul la King Kong. Dar oare chiar să fi existat așa ceva?
Cert este că aproximativ 2.000 de dinți fosilizați și patru maxilare aparținând acestei specii de mult dispărute au fost dezgropate din peșterile din sudul Chinei.
Autorii unei recente cercetări cred că o astfel de creatură uriașă a dispărut cu 295.000 - 215.000 de ani în urmă, după ce clima a devenit tot mai sezonieră, iar primata care consuma plante nu a mai reușit să se adapteze la vegetația în transformare.
Înainte ca populația de Gigantopithecus să se micșoreze din cauza schimbărilor climatice, specia a trăit foarte bine de acum 2 milioane de ani în urmă într-un mediu forestier foarte bogat și diversificat, consumând în special fructe, potrivit lui Kira Westaway, profesor și geocronolog la Universitatea Macquarie din Australia, care a participat la studiu.
Acum 700.000 - 600.000 de ani au avut loc primele schimbări majore ale mediului și tot atunci au început să fie tot mai puține fructe disponibile, a explicat Westaway, conform NBC News. Prin analizarea structurii dinților acestor giganți, cercetătorii au ajuns la concluzia că ei au fost nevoiți să se bazeze pe alimente mai puțin hrănitoare.
„Găurile și zgârieturile de pe dinți sugerează faptul că Gigantopithecus mânca hrană foarte fibroasă, precum scoarță de copac și crenguțe de pe solul pădurii”.
Oamenii de știință chinezi și australieni au colectat sedimente din 22 de peșteri dintr-o zonă extinsă din Guangxi, în sudul Chinei, la granița cu Vietnam. Jumătate dintre peșteri conțineau fosile de Gigantopithecus, jumătate nu. În peșterile vechi de 2 milioane de ani cercetătorii au găsit sute de dinți, dar în peșterile mai recente – cele din perioada când animalele au dispărut – erau doar 3 sau 4 dinți.
Echipa de cercetători a descoperit că primata uriașă nu s-a adaptat bine la condițiile schimbătoare de mediu, iar numărul lor s-a diminuat. Nicio fosilă de Gigantopithecus de la gât în jos nu a fost vreodată descoperită și documentată.
Dat fiind faptul că animalul a trăit în unele părți din Asia timp de 2 milioane de ani, Westaway a spus că lipsa acestor fosile este surprinzătoare.
Primatele uriașe nu trăiau în peșteri, potrivit autorilor studiului. Se crede că rozătoarele sunt cele care au cărat rămășițele descoperite în peșteri. Așa se explică faptul că doar un număr foarte mic din părțile cele mai rezistente ale corpului unui Gigantopithecus au devenit fosile.
Din cauza lipsei fosilelor non-craniene, este dificil de știut cum arăta cu exactitate un Gigantopithecus. Molarii superiori sunt cu 57,8% mai mari decât cei ai unei gorile, iar cei inferiori cu 33% mai mari, ceea ce indică faptul că greutatea corpului ar trebui să fie undeva între 200 și 300 de kilograme.
Cel mai probabil, primata uriașă trăia la sol și se deplasa mergând în pumni.
O analiză din 2019 a proteinelor dintr-o fosilă de Gigantopithecus a arătat că specia cea mai apropiată genetic care încă mai trăiește astăzi este cea a urangutanului de Borneo.