Există o artă de a ațipi, iar o specie de pinguini o stăpânește pe deplin, din moment ce poate face asta de 10.000 de ori pe zi. E drept, însă, că fiecare ațipeală durează, în medie, 4 secunde.
Așa, pinguinii antarctici reușesc să doarmă și 11 ore pe zi, chiar dacă fragmentat. Dacă în cazul oamenilor un astfel de somn nu ar putea fi considerat unul de calitate și ar duce la tot felul de boli sau accidente, poate chiar mortale, în cazul acestor pinguini el funcționează. Îi ajută să se odihnească în timp ce rămân vigilenți. Practic, îi ajută să supraviețuiască, au conchis oamenii de știință.
Păsările pot rămâne vigilente chiar și atunci când își păzesc ouăle, în timp ce partenerul este plecat să se hrănească și lipsește mai multe zile, scrie CNN, care citează un studiu realizat de oameni de știință din Germania, Coreea de Sud și Franța.
Aceștia au monitorizat 14 pinguini pe insula King George, din Antarctica, observând că, deși aveau de păzit ouă, pentru că prădătorii înaripați le dădeau târcoale, deși își păzeau și cuibul de alți pinguini, tot reușeau să ațipească de circa 600 de ori într-o singură oră.
Pinguinii imperiali, de exemplu, dorm şi ei fragmentat. Însă acest tip de somn însumează doar 14% din timp.
În cazul pinguinilor antarctici, somnul episodic poate ajunge la 75% din totalul de somn.
Interesant este că somnul diferă la pinguinii antarctici în funcție de locul unde-și au cuibul: în centrul coloniei sau la marginea acesteia, unde sunt mai expuși prădătorilor. În mod interesant s-a observat că pinguinii care își aveau cuibul la ”periferia” coloniei dormeau mai adânc și mai mult. O explicație, cred oamenii de știință, ar fi aceea că în centrul coloniei condițiile de somn sunt mai grele, fiind veșnic gălăgie și mare ”trafic”, fiecare pinguin încercând să-și găsească cuibul.