Eclipsă solară totală. De unde e vizibilă (Video)

Eclipsă solară totală. De unde e vizibilă (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Astronomi profesionişti şi cosmologi amatori s-au adunat, joi, într-o parte îndepărtată a Australiei de Vest, pentru a asista la o eclipsă totală, în timpul căreia Luna a eclipsat Soarele timp de 58 de secunde.

La Exmouth, în nord-vestul Australiei, observatorii şi-au parcat rulotele, şi-au instalat telescoapele şi au folosit ochelarii de protecţie pentru a vedea cum Luna acoperă Soarele. 

„Mulţi oameni devin dependenţi de acest moment ciudat, de altă lume”, a spus John Lattanzio de la Societatea Astronomică din Australia.

ADVERTISING

„Ei devin 'vânători de eclipse' şi călătoresc în jurul lumii pentru a repeta experienţa”.

La ora locală 11:29 (01:29 GMT), întunericul a coborât asupra spectatorilor, înainte ca Soarele să fie iar vizibil după 58 de secunde.

De asemenea, va fi vizibilă în întregime în Papua de Vest şi Timorul de Est.

La celălalt capăt al continentului, la Sydney, eclipsa a fost doar parţială, cu mai puţin de 20% din suprafaţa Soarelui blocată de Lună.

Eclipsa a permis oamenilor de ştiinţă să observe coroana solară, de obicei, mascată de razele sale de lumină.

ADVERTISING

În timp ce asista la o eclipsă similară, Albert Einstein a emis ipoteza că razele de lumină se pot îndoi.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇