Oamenii de știință și nu doar ei au fost întotdeauna intrigați de brațele mici, scurte ale lui T. Rex., comparativ cu restul corpului acestui prădător feroce. Tot felul de teorii au fost lansate până acum, în încercarea de a explica această ciudățenie.
S-a spus că brațele reprezentau o „armă” care putea sfâșia aproape orice sau un ajutor pentru echilibru în timpul împerecherii, dar este dificil de tras astfel de concluzii în baza unor fosile vechi de zeci de milioane de ani.
Un nou studiu vine acum cu o ipoteză îndrăzneață, respectiv aceea că acești dinozauri au evoluat pentru a avea astfel de membre superioare minuscule (în raport cu corpul) pentru a evita riscul unor mușcături din partea altor dinozauri din aceeași specie, în timpul procesului de hrănire, scrie IFL Science.
„Ce s-ar întâmpla dacă mai muți dinozauri adulți ai acestei specii ar devora o carcasă? Ai avea laolaltă mai multe cranii masive, cu fălci puternice și dinți, sfârtecând carnea și oasele din apropierea ta. Ce se întâmplă atunci când prietenul tău este de părere că ești prea aproape? Te-ar putea avertiza mușcându-ți brațul”, explică Kevin Padian, biolog la Universitatea din California, Berkeley, și autor al studiului.
Omul de știință e de părere că aceste brațe sunt, practic, o adaptare, din moment ce nu contribuie deloc la statutul de prădător.
E adevărat că brațele marelui T. Rex arată oarecum amuzant de mici în raport cu restul corpului, ba chiar și atunci când sunt comparate cu cele ale altor animale. Să ne imaginăm un T. Rex de 14 metri lungime, cu un craniu lung de 1,5 metri și cu membrele superioare de doar un metru. Ar fi echivalentul unui om înalt de 180 de centimetri cu mâini de 12 centimetri.
Nu doar că aceste membre erau mici, dar erau și slabe, fără putere, așa că dinozaurii nu le-ar fi putut folosi pentru a sfâșia, de exemplu, e de părere omul de știință. Mai degrabă erau nefolositoare și l-ar fi încurcat, de aceea, în timp, au devenit tot mai mici.
„Brațe mai mari, orientate cumva anterior, i-ar fi pus prea aproape de mușcăturile mortale ale membrilor din aceeași specie. Riscurile reprezentate de răni, amputări, infecții, boli și în cele din urmă moarte… ar fi reprezentat o forță selectivă de reducere”, mai spune Padin, pentru a-și argumenta ipoteza.