Clovnii clasei ar putea fi, de fapt, cei mai inteligenți copii din școală

Clovnii clasei ar putea fi, de fapt, cei mai inteligenți copii din școală

Fiecare clasă are spectrul ei de personalități. De la cei mai populari, care dau cele mai frumoase petreceri, până la ”tocilarii” care știu răspunsul la fiecare întrebare, sau ”copiii răi”, care majoritatea timpului sunt pedepsiți pentru problemele pe care le fac.

Undeva între aceste categorii se află și clovnul clasei, care are o glumă sau o farsă pentru fiecare ocazie, tipul de copil pe care fiecare profesor iubește să îl urască, după cum îl descrie IFL Science.

Un studiu recent, realizat pe copii de școală generală din Turcia, arată însă că acești copii ar putea fi, în realitate, ”tocilari” deghizați, copii cu un nivel mare de inteligență, dacă nu cel mai mare.

ADVERTISING

A reieșit că abilitatea umoristică și inteligența generală sunt strâns legate în rândul copiilor de școală primară, după cum arată raportul publicat în revista International Journal of Humor Research.

„Am fost interesați mai ales de calitatea umorului creat de copii, dar evaluat de adulți. Părinții și cadrele didactice ar trebui să fie mai atente la acești copii. Dacă ei creează în mod frecvent umor de calitate, cel mai probabil acești copii au o inteligență extraordinară”, a explicat Ugur Sak, cercetător la Universitatea Anadolu din Turcia și autor coordonator al studiului.

ADVERTISING

Interesant este însă faptul că cei mici par să folosească umorul din cu totul altfel de motive față de adulți.

„În timp ce umorul este utilizat frecvent pentru divertisment de către adulți, copiii îl folosesc pentru a fi acceptați de colegii lor. Așadar, natura umorului din cazul adulților diferă de cea din cazul copiilor”, a adăugat Sak.

Copiii au fost rugați să creeze benzi desenate, care au fost evaluate de adulți. În urma studiului, a reieșit că lucrările cele mai amuzante au fost create de elevi cu abilități verbale foarte bune și cu o inteligență generală mai pronunțată.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇