Bătălia pe viață și pe moarte dintre o balenă cu cocoașă și 15 orca - video în premieră

Bătălia pe viață și pe moarte dintre o balenă cu cocoașă și 15 orca - video în premieră

Poate nu te-ai întrebat niciodată, dar cu siguranță ești curios să afli cine ar învinge în lupta dintre o balenă cu cocoașă și 15 orca. O astfel de scenă a fost surprinsă în premieră în luna februarie, în apele Australiei de Vest.

Întreaga luptă a ținut 4 ore și a fost greu de privit de către martori, pentru că la un moment dat părea clar că balena cu cocoașă nu mai are nicio șansă. N-a fost așa.

Balena cu cocoașă e departe de a fi neajutorată, la cei 10 metri lungime ai săi. Pe lângă ea, orca par niște urslueți panda. Însă dinții lor sunt temuți, ei fiind cunoscuți ca „chirurgii” mărilor, tăind sau eliminând în totalitate părți și organe ale animalelor marine, inclusiv limbile și ficatul marilor rechini albi, după cum amintește IFL Science.

ADVERTISING

Înregistrări cu înfruntarea celor două specii nu există. Cu atât mai puțin cu cât pe ”câmpul de bătălie” erau 15 orca, iar la un moment dat au apărut, atrași de gustul sângelui, și 50 de balene-pilot și câțiva rechini-taur.

Balena cu cocoașă adultă atacată părea să nu aibă mai mult de doi-trei ani, astfel că deznodământul se anunța a fi sumbru.

Cel mai frecvent, balenele ucigașe atacă calmari, calmari uriași și balene cu cioc, care sunt mai ușor de doborât decât uriașele cu cocoașă. De această dată, au încolțit balena cu cocoașă, pe care au încercat să o înece, apucându-i înotătoarea dorsală și răsturând-o.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Deloc simplu s-a dovedit a fi. Specialiștii știu că, în astfel de situații, balenele cu cocoașă caută un refugiu ca mijloc de protecție împotriva unui asalt. Astfel, victima s-a folosit de barca cu spectatori, pentru a se proteja.

Ca urmare a agitației produse, rezultată și cu pierdere de sânge, în zonă au venit și un grup de 50 de balene-pilot, dar și niște rechini-taur, care, probabil, sperau la câteva resturi.

Un grup de orca a renunțat până la urmă, în timp ce altul, alcătuit din șase balene ucigașe, a continuat să aștepte ca balena cu cocoașă să se îndepărteze de barcă.

ADVERTISING

40 de minute mai târziu, când balena cu cocoașă a încercat o evadare, un mascul de 9 tone din familia orca a atacat-o din nou, în încercarea de a-i rupe maxilarul.

În cele din urmă, obosite, orca au cedat, retrăgându-se. Balena cu cocoașă a scăpat cu viață, în ciuda faptului că a suferit răni puternice.

„I-au luat înotătoarea dorsală, dar coada și înotătoarele pectorale erau în regulă, ceea ce este important”, a povestit unul dintre martori.

Humpback Survives Killer Whale Attack in Bremer Canyon

Citește și Ce-au descoperit oamenii de știință pe ochii celor mai mari rechini din lume


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇