Este atmosferă fierbinte în New York, ceea ce poate însemna un singur lucru pentru populația de veveriţe a orașului: este sezonul splooting, cuvânt care exprimă o poziţie aparte a micilor mamifere.
Săptămâna aceasta s-au înregistrat temperaturi de 35 de grade, iar Departamentul de Parcuri al orașului i-a îndemnat pe locuitori să nu-și facă griji cu privire la sănătatea veverițelor văzute întinse pe pământ, cu picioarele în spatele lor, ca o persoană aflată la jumătatea cursului de yoga, scrie The Guardian.
„În zilele caniculare, veverițele îşi menţin temperatura corpului întinzându-se pe suprafețe reci”, a scris Departamentul de Parcuri pe Twitter.
Burţile veverițelor au mai puțină blană decât alte părți ale corpului lor. Stând aşa le ajută să se răcorescă, spune Dan Blumstein, profesor la departamentul de ecologie și biologie evolutivă de la UCLA.
Este un truc popular în rândul mamiferelor, inclusiv marmotele „în zilele fierbinți se vor întinde pe stânci, pe măsură ce se încinge aerul, pentru că bolovanii sunt încă mai reci”, spune el.
Nicio veveriță nu a fost dispusă să comenteze pe subiect, așa că un reporter The Guardian a alergat în jurul blocului pe caniculă, apoi s-a întins pe podeaua apartamentului său. Deși era niţel mai răcoare decât dacă rămânea în picioare, nu a fost deosebit de confortabil. Nici nu a fost suficient de satisfăcător pentru a justifica un astfel de comportament social discutabil, chiar și cu o cămașă parțial ridicată pentru a simula blana mai subțire de pe burtă.
Dar au şi oamenii propriile moduri de a face față căldurii - cum ar fi dușul rece.