Pentru proprietarii de pisici, familiarizați cu firea enigmatică și independentă a îndrăgitelor lor animale de companie, probabil nu va fi surprinzătoare constatarea oamenilor de știință că procesul de domesticire a felinelor este oarecum neconvențional comparativ cu cel al altor animale.
„Pisicile sunt deosebite într-un fel, deoarece s-au adaptat mult oamenilor, dar fără a-și schimba realmente firea”, spune dr. Claudio Ottoni, paleogenetician la Universitatea Tor Vergata din Roma (Italia).
„Chiar și din punct de vedere fizic, o pisică sălbatică și una domestică nu sunt atât de diferite. Pisicile au avut un mare succes din punctul de vedere al evoluției și s-au adaptat foarte bine lumii oamenilor, ceea ce este fascinant.”
ADN străvechi
Ottoni, care utilizează ADN-ul străvechi ca instrument pentru a reconstrui trecutul populațiilor de oameni și animale, coordonează un proiect internațional de cercetare finanțat de UE, denumit Felix, menit să aducă lămuriri suplimentare cu privire la istoria relației dintre pisici și oameni.
Echipa de cercetare Felix – care include experți renumiți în paleontologie, arheozoologie și biologie moleculară de la muzee și institute academice din întreaga Europă – analizează peste 1.300 de eșantioane arheologice de pisici provenite de la unele dintre cele mai importante colecții muzeale.
Eșantioanele sunt prelevate din peste 80 de situri arheologice din Europa, Africa și Asia de Sud-Est și au o vechime cuprinsă între înainte de 10 000 î.e.n. și secolul al XVIII-lea. Prin extragerea datelor genetice din aceste rămășițe străvechi de pisici, cercetătorii își propun să reconstruiască influențele biologice și de mediu unice care au modelat domesticirea pisicilor și să meargă pe firul apariției pisicilor domestice pe întregul glob.
Analiza cu ajutorul tehnologiei avansate
Lucrând în centre specializate pentru a reduce la minimum riscul de contaminare a ADN-ului, cercetătorii testează rămășițele de pisici folosind tehnici revoluționare de biologie moleculară care le permit să extragă și să analizeze informații genetice.
Fragmente minuscule de oase și dinți sunt pulverizate în câteva miligrame de pulbere din care este extras apoi ADN-ul și transformat în „biblioteci genomice” – o colecție de fragmente de ADN suprapuse care, împreună, alcătuiesc ADN-ul genomic total al unui singur organism.
După aceea, sunt deblocate informațiile genetice utilizând secvențierea puternică de generație următoare – o tehnică de secvențiere a genelor care facilitează prelucrarea foarte rapidă a unor cantități mari de date.
Cercetătorii sunt susținuți în aceste demersuri de infrastructura de calcul informatic a Cineca, unul dintre cele mai mari centre de cercetare din Europa și printre cei mai puternici furnizori de servicii de supercalcul din lume.
Această tehnologie avansată le permite cercetătorilor să studieze sistemele biologice la un nivel care până acum era imposibil. De asemenea, va facilita identificarea tiparelor de mutații genetice în decursul timpului, care indică diferitele etape ale domesticirii pisicilor.
„Așa putem spune dacă, de exemplu, niște oase vechi au aparținut unor pisici sălbatice europene, africane sau din Orientul Apropiat, care sunt strămoașele pisicilor domestice moderne”, spune Ottoni.
Căutarea de indicii
Cercetătorii utilizează, de asemenea, tehnici sofisticate bazate pe analiza chimică a colagenului, cea mai abundentă proteină din oase, pentru a studia cum a evoluat dieta pisicilor în timp.
De exemplu, când au început oare să mănânce pește, datorită pescarilor care le hrăneau cu resturi din captura lor? Aceasta ne ajută să ne formăm o imagine despre modul în care a evoluat domesticirea pisicilor.
Timp de mulți ani, oamenii de știință au crezut, în general, că domesticirea pisicilor a început în Egiptul antic, datorită iconografiei răspândite a pisicilor și descoperirii de pisici mumificate, create ca ofrande pentru zei.
Cu toate acestea, în 2004, descoperirea unui mormânt străvechi al unui tânăr și al unei pisici în Cipru – în satul neolitic Shillourokambos – a sugerat că este posibil ca pisicile să fi fost deja domesticite încă de acum 11.000 de ani.
Se speră că analiza ADN-ului efectuată de Ottoni și colegii săi va elucida acest mister. Până acum, rezultatele îi fac să creadă că pisicile domestice din Europa și-au început relația cu oamenii în Africa de Nord și este posibil să fi călătorit în Europa odată cu romanii care făceau comerț pe Marea Mediterană.
„Dacă totul a început acum circa 10.000 de ani, ne-am aștepta să vedem că pisicile au fost introduse în Europa curând după aceea, așa cum constatăm în cazul porcilor și al altor animale domesticite”, spune Ottoni. „Analizele ADN-ului efectuate de noi arată însă că pisicile din Europa erau încă pisici sălbatice pe atunci, niciuna nu avea origini genetice din specia domesticită de pisică decât mult mai târziu, cu circa 2.500 de ani în urmă.”
Dar modul în care aceste centre diferite de domesticire a pisicilor au interacționat nu poate fi elucidat până când nu va fi finalizată analiza genomului pisicilor străvechi. Aceasta este matrița care poartă toate informațiile despre creșterea, dezvoltarea și funcționarea unui organism.
Viața secretă a mumiilor de pisici
În ultimii doi ani ai studiului, cercetătorii vor examina secretele genetice ale colecției lor impresionante de mumii de pisici egiptene. Aceștia vor să compare ADN-ul acestor pisici cu cel al pisicilor domestice contemporane și cu cel al rămășițelor de pisici străvechi analizate deja în Europa.
Echipa de cercetare va lucra pe mumii de pisici egiptene provenite din diferite colecții din întreaga Europă, inclusiv de la Muzeul de Istorie Naturală din Viena, Musée des Confluences din Lyon, Muzeul de Istorie Naturală și British Museum din Londra, precum și Muzeul de Istorie Naturală din Varșovia.
Profesorul Wim Van Neer, un renumit arheozoolog belgian de la Institutul Regal Belgian de Științe Naturale din Bruxelles, este implicat îndeaproape în această parte a cercetării. Acesta a excavat el însuși pisici mumificate din Egipt și are o vastă experiență practică, care îl ajută în demersurile sale de cercetare.
„Când am excavat șase schelete întregi de pisici dintr-un mormânt egiptean vechi de 6.000 de ani, am putut arăta că aceste animale erau îmblânzite, dar nu complet domesticite”, spune acesta. „Aceste constatări vin să antedateze dovezile anterioare ale pisicilor domestice din Egiptul faraonic cu peste 2.000 de ani. Încă mă întreb dacă aceste prime încercări de a controla pisicile au dus, în cele din urmă, la domesticire.”
Una dintre provocările cu care s-au confruntat cercetătorii este posibila deteriorare a ADN-ului din cauza procesului de mumificare.
Van Neer speră că tehnologia de secvențiere avansată de care dispun acum îi va ajuta să depășească acest posibil obstacol și să descopere noi detalii despre fascinantul drum al pisicii domestice de la animal sălbatic la companion de canapea.
„Văd cât de mult își doresc oamenii să știe detalii despre pisicile lor. Acest proiect scoate la lumină modul în care a început relația oamenilor cu pisicile – și unde”, spune Ottoni.
Articol scris de Ali Jones
Cercetările menționate în acest articol au fost finanțate prin Consiliul European pentru Cercetare (CEC). Opiniile persoanelor intervievate nu reflectă neapărat opiniile Comisiei Europene. Dacă v-a plăcut acest articol, vă rugăm să luați în considerare distribuirea lui pe platformele sociale.
Mai multe informații
- Felix
- Site-ul proiectului Felix
- Cercetarea și inovarea finanțate de UE în domeniul științelor sociale și umaniste
- Infrastructuri de cercetare europene
- Cineca
Acest articol a fost publicat inițial în Horizon, revista de cercetare și inovare a UE.