Google ne ajută la cumpărături: Scoate în faţă reducerile şi va avea comparator de oferte

Google ne ajută la cumpărături: Scoate în faţă reducerile şi va avea comparator de oferte

Google va implementa noi facilităţi de shopping în paginile motorului de căutare, unde produsele aflate la reducere vor fi scoase în evidenţă.

Motorul de căutare Google continuă să se extindă în zona de shopping, chiar dacă riscă să se îndepărteze de scopul său iniţial, şi urmează să lanseze mai multe funcţii în acest sens.

În primul rând, când utilizatorul caută un produs, Google va presupune că acesta vrea să-l cumpere şi va afişa produsele aflate la reduceri în magazinele online. Google va include şi cupoanele de reducere, pe care utilizatorul le poate copia şi apoi folosi înainte să plătească pentru a obţine reducerea.

ADVERTISING

Produsele aflate la reducere vor purta eticheta “Special Offer” în Google, pentru a fi scoase în evidenţă. Această facilitate va fi disponibilă atât în browser-ele mobile, cât şi în cele pentru desktop.

În al doilea rând, Google va avea un comparator de oferte, în care acestea vor fi afişate una lângă alta pentru a putea fi observate mai uşor diferenţele. Această facilitate va fi lansată la început doar pentru telefoanele mobile.

În fine, istoricul preţurilor va fi vizibil şi în pagina principală a motorului de căutare. Disponibil până acum doar în secţiunea Shopping, acesta are rolul de arăta evoluţia preţurilor, pentru a ajuta utilizatorul să decidă dacă preţul este într-adevăr bun sau este mai bine să aştepte scăderea acestuia.

ADVERTISING

Toate aceste noutăţi vor deveni vizibile în cursul următoarelor săptămâni


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇