Elon Musk vrea să scumpească abonamentul Twitter Blue. Ar urma să coste de 4 ori mai mult

Elon Musk vrea să scumpească abonamentul Twitter Blue. Ar urma să coste de 4 ori mai mult
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Elon Musk vrea ca Twitter Blue să ofere mai multe facilităţi, inclusiv verificarea profilurilor, şi să coste mult mai mult decât în prezent.

Abonamentul Twitter Blue ar urma să se scumpească de la 5 dolari pe lună la 20 de dolari pe lună, dar, în schimb, să includă opţiunea verificării conturilor şi altele.

Verificarea conturilor şi afişarea unui simbol special utilizatorilor verificaţi era o funcţie gratuită până acum, prin care erau confirmate conturile reale ale personalităţilor.

Această funcţie nu doar că va fi inclusă în Twitter Blue, însă, va avea ataşată şi o componentă retroactivă - cei care deţin un cont verificat vor avea 90 de zile din momentul lansării Twitter Blue în noul format pentru a se abona.

ADVERTISING

În caz contrar, cei care nu se vor abona la Twitter Blue în termenul de 90 de zile vor pierde simbolul care arată că profilul a fost verificat.

Sursele The Verge susţin că inginerii Twitter au primit şi un ultimatum legat de aceste modificări - dacă nu vor lansa Twitter Blue în noul format până pe 7 noiembrie vor fi concediaţi.

Elon Musk a spus încă înainte de finalizarea achiziţiei Twitter că vrea să facă schimbări legate de abonamentul Twitter Blue, de verificarea utilizatorilor şi de modul în care sunt gestionaţi boţii.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇