10 echipe intră în programul de pre-accelerare StepFWD

10 echipe intră în programul de pre-accelerare StepFWD
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

StepFWD este pre-acceleratorul ce susține startup-urile tehnice cu echipe diverse în primele stadii de dezvoltare care își propune să echilibreze ecosistemul antreprenorial în România prin experiență personalizată și practică timp de 8 săptămâni. Ediția 2021 se desfășoară online între 27 septembrie și 22 noiembrie. Echipele vor avea ocazia să-și prezinte progresul din cadrul programului cadrul evenimentului online Demo Day StepFWD desfășurat pe 23 noiembrie.

Programul StepFWD se desfășoară în parteneriat cu Google for Startups și Orange România.

Echipele participante în cadrul cohortei 2021

Echipele finaliste în urma procesului de selecție provin din 7 orașe din România și sunt din industrii diverse de la mental health, well-being, resurse umane până la industria muzicală.

ADVERTISING

Bright Living - Platforma de susținere a sănătății mintale prin conținut audiovizual cu mindfulness și practici de bunăstare (meditație, Yoga) în limba română.

CleverEat - Marketplace ce reduce risipa alimentară, în care restaurantele pot vinde surplusul de alimente ca meniu surpriză la un preț mai mic.

ClientZen - SAAS care măsoară fericirea clientului pentru furnizorii de servicii B2B în timp real prin scanarea comunicării dintre părțile implicate și generarea de pași practici.

Ettico ajută companiile de e-commerce să configureze și să instaleze soluții specializate de învățare automată care facilitează dezvoltarea afacerii.

ADVERTISING

Foni - O aplicație care ghidează procesul de completare a înregistrărilor digitale de sănătate.

gopostly - Aplicație ce conectează turiștii cu magazinele și serviciile de curierat la nivel global.

HiringDNA - Platformă modulară care automatizează procesele de recrutare și creează profile ale candidaților utilizând inteligență artificială.

Leelo - Aplicație modulară care facilitează gestionarea proceselor dintr-o companie într-un mod inteligent.

PolyMore - Soluție pentru firmele de colectare de deșeuri pentru a detecta punctele de contaminare în procesul de colectare a deșeurilor reciclabile, prin intermediul unui sistem de camere cu spectru vizibil și algoritmi de Computer Vision. 

ADVERTISING

Underdog Station - O platformă multimedia care adună concepte testate în timp, implementate de ani de zile în domeniul muzicii tv (videoclipuri muzicale, știri, interviuri, programare originală) și le aduce în lumea digitală nouă, în expansiune.

Despre ediția a treia a pre-acceleratorului

Cea de-a treia ediție a pre-acceleratorului se desfășoară online pe parcursul a 8 săptămâni între 27 septembrie și 22 noiembrie. Echipele selectate lucrează aplicat pe business sub îndrumarea unui mentor dedicat - lead mentor, care îi ghidează pe toată perioada programului. StepFWD abordează subiecte fundamentale pentru antreprenorii la început de drum pentru a crește exponențial începând din cadrul programului. 

Echipele interacționează în cadrul programului cu peste 50 de mentori - antreprenori, experți, partneri corporate, ce îi vor ajuta să-și valideze presupunerile, să itereze rapid și să identifice pașii pe care trebuie să îi parcurgă pentru a-și lansa produsul pe piață.

Programul StepFWD se încheie cu Demo Day. Cele 10 echipe finaliste își vor prezenta afacerea și progresul înregistrat în cadrul evenimentului, ocazie care va aduce împreună actori importanți din ecosistemul profesioniștilor în tehnologie la nivel local și regional, alături de investitori și fonduri de investiții. 

Despre Google for Startups

Google for Startups ajută startup-urile din toată lumea să se dezvolte, oferindu-le cele mai bune instrumente Google, conexiuni și exemple de bune practici pentru a le ajuta să construiască produse mai bune. Pentru a afla mai multe despre Google for Startups, accesează startup.google.com.

Despre Orange România și Orange Fab România

Orange România este liderul pieței locale de telecom și oferă clienților săi, atât utilizatori individuali, cât și companii, cea mai extinsă acoperire și un portofoliu complet: servicii de telefonie mobilă și fixă, internet, televiziune, soluții smart home, servicii financiare Orange Money, soluții IT&C pentru companii în zona de cloud, business Wi-Fi, inclusiv analytics și securitate cibernetică. Cu peste 10 milioane de clienți, Orange România este operatorul numărul 1 în ceea ce privește performanța serviciilor de voce și date din zonele metropolitane și rurale din țară. 


Orange Fab România este un program de accelerare de 1 an, lansat în 2017, conceput pentru a susține antreprenorii în dezvoltarea de produse inovatoare și distribuirea acestora pe plan local și internațional.