Horoscop zilnic: 14 iulie

Horoscop zilnic: 14 iulie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Berbec

Se deschid oportunități deosebite în segmentul domestic astăzi. Cu toate că dialogurile cu membrii familiei pot fi zgomotoase și treburile gospodăriei le vei face cu greutate, există șanse de a remedia orice diferend și de a te descurca până la urmă cu toate. Ține cont de sfaturile și doleanțele celor dragi.

Taur

Se conturează o etapă nouă în relațiile cu anturajul apropiat. Susținere în acest sens primești de la contextul astral deosebit de astăzi, context care îți oferă posibilitatea de a înțelege profund scopurile celorlalți. Mentalul este bulversat, astfel că ar fi bine să vorbești puțin, să îți controlezi reacțiile și să fii foarte prudent dacă trebuie să călătorești.

ADVERTISING

Horoscopul săptămânii 13 - 19 iulie

Gemeni

În segmentul financiar primești susținere deosebită astăzi. Poți primi cadouri, bani sau informații prețioase legate de creșterea veniturilor tale sau despre modificarea condițiilor de lucru. Evită cheltuielile majore și mirajul investițiilor pe termen lung! Oferă celor dragi mici atenții sau rezolvă-le o nevoie materială. Darurile oferite în această perioadă ți se vor returna înzecit.

Rac

Este o zi cu o încărcătură energetică deosebită, oferindu-ți-se șansa unui nou început pe toate planurile vieții. Renunță la trecut, păstrează doar ce îți face plăcere, ce îți este util și trasează alte planuri. Emotivitatea și graba sunt accentuate, de aceea, fii prudent și controlează-ți pornirile. Există riscul să pierzi din vedere amănunte importante.

ADVERTISING

Luna Nouă în Rac, 14 iulie 2026: Începutul unui nou capitol

Leu

Odihnește-te astăzi, deoarece se pot accentua neplăceri serioase legate de afecțiunile vechi. Energia acestor zile îți răscolește mult sufletul și sănătatea trupului. Este posibil ca, din cauza unei discuții cu un prieten sau a gesturilor altora, să te gândești serios la a-ți revizui concepțiile despre lume și viață. Lasă grijile deoparte!

Fecioară

Segmentul prietenilor și al susținătorilor primește influxuri astrale deosebite astăzi. Unii îți vor propune activități comune distractive, iar alții vor încerca să te ademenească în proiecte profesionale de anvergură. Deocamdată studiază situațiile ivite și lasă deciziile pentru zilele următoare. Ar trebui să renunți definitiv la unele persoane din acest anturaj.

ADVERTISING

Venus în Fecioară (9 iulie - 6 august 2026): Schimbări majore în relații și în privința finanțelor

Balanță

Ziua îți aduce gânduri mărețe privitoare la cariera profesională. Influxurile astrale de astăzi îți deschid o etapă la locul de muncă. Ai șanse deosebite de a-ți consolida poziția în cadrul unui grup de lucru, dar și pentru a-ți îmbunătăți imaginea publică. Depinde numai de tine să aranjezi lucrurile cum crezi că îți este mai bine.

Scorpion

Este vremea modificării unor concepții de viață astăzi. Primești influxuri energetice deosebite care te ajută să privești altfel viața și evenimentele ei. În primul rând, vizavi de cariera profesională și de relația cu banii, ai nevoie să îți revizuiești atitudinea și să trasezi alte direcții de abordare. Controlează-ți gândurile, pentru că există riscul să spui ce nu trebuie.

Oracolscop 13 - 19 iulie 2026

Săgetător

Astăzi sunt momente bune pentru a regândi unele strategii financiare. Ai șanse de a obține venituri substanțiale de la și prin alții. Este bine să ai în vedere achitarea datoriilor, verificarea documentelor specifice moștenirilor, partajelor sau celor în legătură cu instituțiile financiare. Evită cheltuielile pe mofturi și planurile iluzorii!

Capricorn

În plan partenerial se ivesc variante noi de colaborare sau de redresare a unor situații trenante. Se deschide o etapă nouă, iar din astral primești sprijin foarte mult în a lua deciziile potrivite. Totul este să ai răbdare, să îți asculți vocea interioară și să eviți discuțiile ample. Observă ce nu funcționează și ce trebuie îmbunătățit.

Vărsător

La locul de muncă începe o etapă care va dura cel puțin un an de zile de acum încolo. Energia astrală de astăzi te va impulsiona fie să abordezi altfel activitatea profesională, fie să cauți o altă profesie. Ceva se va schimba în mediul de lucru – condițiile, colegii, salarizarea, activitatea în sine.

Pești

Ești orientat spre distracții și hobby-uri. Creativitatea este accentuată, astfel că ai șanse să făurești lucruri deosebite astăzi. Contextul astral îți aduce noutăți la capitolul sentimental, astfel că relațiile cu cei dragi se vor reformula sau finaliza în anumite cazuri. O nouă idilă se conturează la orizont, însă lasă deciziile majore pentru o altă perioadă.

Vrei să afli ce-ți dezvăluie astrograma, care sunt energiile momentului și cum le poți folosi pentru a naviga cu ușurință în viață? Participă la evenimentele AstroCafe

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google