Horoscop zilnic: 10 februarie

Horoscop zilnic: 10 februarie
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Berbec

Astăzi îți dă târcoale o mare dorință de comunicare, însă ești prea critic fară să-ți dai seama. Sunt posibile întâlniri și dialoguri multiple, care spre finalul zilei te pot duce la oboseală accentuată. Fii prudent și vorbește strictul necesar. Unii vor dori de la tine sfaturi, iar alții vor ticlui în taină să-ți răpească ideile. Călătoriile și studiile de scurtă durată reprezintă alte teme importante de luat în calcul.

Taur

Este posibil să primești bani sau bunuri dinspre segmentul profesional. Cheltuielile sunt în așteptare de multă vreme, iar astăzi ai șanse să rezolvi o parte din ele. Totuși, rezumă-te la strictul necesar și lasă mofturile pentru săptămânile următoare. Cineva din anturajul apropiat îți poate cere sprijin material sau moral. Oferă numai după ce ți-ai rezolvat trebuințele tale și fară să te implici emoțional.

MARTE în CAPRICORN, 24 ianuarie – 3 martie. Gata cu joaca!

ADVERTISING

Gemeni

Ziua îți poate aduce neplăceri atât în relațiile cu ceilalți, cât și în desfășurarea activităților tale personale. Pentru că ești combatant, provocator, tot ce te înconjoară reacționează pe măsura a ceea ce transmiți tu. Controlează-ți reacțiile, lasă grijile deoparte și renunță la a folosi conceptul conform căruia cea mai bună apărare este atacul permanent. Amintește-ți că ești puternic, strălucitor și generos!

Rac

Contextul astral de astăzi te predispune la introspecție, autoanaliză și dorință de meditație în locuri sfinte. De mare ajutor ți-ar fi vizitarea unor lăcașuri de cult sau plimbările în aer liber, dar singur. Cu greu accepți compania celorlalți, fapt pe care este bine să-l maschezi politicos. Discuțiile de taină cu cineva din anturajul apropiat îți vor aduce informații deosebite. Însă tu ferește-te să vorbești prea mult.

Oracolscop 7 – 13 februarie 2022

ADVERTISING

Leu

Multe și mărunte pot veni dinspre segmentul prietenilor, dar și dinspre segmentul profesional, prin colegi și șefi. Evenimentele și dialogurile se vor succede în ritmul una caldă, una rece, dar la finalul zilei, dacă ai să faci bilanțul, s-ar putea să fie mai multe reci. De aceea, fii prudent vizavi de aceste persoane și nu te lăsa impresionat de prestația lor. Tu păstrează-ți echilibrul și farmecul nativ, pentru că poți!

Fecioara

O zi cu multă forfotă în segmentul profesional. Senzația că te afli pe o scenă și ești nevoit să joci rolul principal te urmărește întreaga zi. Fii prudent și alege-ți cu grijă vorbele și gesturile, pentru că există riscul să atragi dizgrația șefilor și colegilor de muncă. Deocamdată, ideile sau propunerile tale privitoare la dezvoltarea activităților profesionale nu sunt înțelese sau acceptate de către ceilalți.

Atmosfera astrală a lunii FEBRUARIE 2022: Finaluri neașteptate și neobișnuite!

ADVERTISING

Balanță

Mentalul îți este animat de idei deosebite, dar este posibil să intri în contradicții majore cu ceilalți. Chiar dacă ai dreptate, indiferent cu cine ai de-a face astăzi, este dificil să ajungi la un consens sau să poți dialoga de la egal la egal. Evită divulgarea opiniilor tale vizavi de alții sau de mersul lucrurilor în lume. Subiectivismul este o altă trăsătură accentuată astăzi. Călătoriile și studiile merită luate în calcul.

Scorpion

Aspectele financiare comune cu alții reprezintă tema principală a zilei. Sunt posibile cheltuieli importante, dar și lămurirea unor chestiuni vechi ce privesc moștenirile, bunurile comune sau administrarea unor bani. Partajele sunt de luat în calcul, atât la nivel personal între parteneri de cuplu, cât și la nivel profesional, la nivel de parteneri de afaceri sau colaboratori. Spre seară, analizează evenimentele petrecute.

Horoscopul săptămânii 7 – 13 februarie

Săgetător

Delicate sunt astăzi relațiile parteneriale. Există aspecte pozitive în aceste tipuri de relații, dar acum ies la iveală cele mai puțin bune și care au nevoie de îmbunătățiri urgente. Analizează pe îndelete ceea ce se petrece în acest segment și decide în consecință. Chiar ar fi indicat să renunți la unele persoane sau colaborări care îți obstructionează, în vreun fel, progresul. Spre seară, te vei liniști alaturi de cei dragi.

Capricorn

La serviciu ai multe de rezolvat, însă pe deasupra relațiile colegiale sunt tensionate și în orice moment poate izbucni un conflict pe termen lung. Fii prudent, pentru că hiba este la tine, în sensul că ești subiectiv, predispus la erori de gândire și acțiune. Acceptă opiniile sau ideile celorlalți. Rezervă-ți momente de odihnă, întrucât sănătatea este deficitară și ai nevoie de îngrijiri de specialitate.

Vărsător

Dorința de a fi alături de persoana iubită, de copii sau de anturajul apropiat este accentuată. Minunat este că ai șanse să ți-o îndeplinești. Chiar dacă vor apărea și niscai discuții aprinse fie pe teme profesionale, fie pe teme medicale, ai încredere că poți gestiona totul foarte bine. Pe de altă parte, ascultă atent ceea ce îți spun ceilalți. Sunt informații prețioase care, undeva, cândva îți vor fi de mare folos.

Pești

În plan familial există tot felul de frământări sufletești, discuții aprinse pe teme patrimoniale, astfel că este dificil să se ajungă la un numitor comun cu membrii familiei. Vorbele și gesturile celor dragi te pot necăji, însă fii deschis și acceptă și alte fațete atât ale relațiilor cu aceste persoane, cât și ale personalității fiecăruia. Organizarea unei mese festive va îmbunătăți starea de spirit a tuturor.

Vrei să afli ce-ți dezvăluie astrograma, care sunt energiile momentului și cum le poți folosi pentru a naviga cu ușurință în viață? Participă la evenimentele AstroCafe


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇