Experţii germani insistă ca vaccinul AstraZeneca să nu fie administrat persoanelor peste 64 de ani, contrar recomandării EMA

Experţii germani insistă ca vaccinul AstraZeneca să nu fie administrat persoanelor peste 64 de ani, contrar recomandării EMA
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Comisia germană de vaccinare (STIKO) şi-a reiterat vineri recomandarea ca vaccinul AstraZeneca să nu fie administrat persoanelor cu vârste de peste 64 de ani, contrar recomandării Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA), care a autorizat acest vaccin împotriva COVID-19 pentru toate vârstele începând cu cea de 18 ani, relatează AFP.

”Ţinând cont de datele disponibile, vaccinul (AstraZeneca) nu este recomandat la ora actuală decât persoanelor cu vârste între 18 şi 64 de ani (…) Nu există suficiente date pentru a se pronunţa asupra eficacităţii vaccinului la persoanele cu vârste de la 65 de ani în sus”, explică această comisie ce reuneşte experţi germani.

Ministerul german al Sănătăţii va ţine cont, probabil, de această recomandare în decizia sa privind autorizarea vaccinului AstraZeneca în Germania, aşteptată la începutul săptămânii viitoare, notează AFP.

Conform unei evaluări provizorii publicate în decembrie în revista The Lancet după un studiu clinic la care au participat 11.636 de persoane, eficacitatea vaccinului AstraZeneca a fost cuprinsă între 60% şi 90%, în timp ce compania producătoare indică o eficacitate de circa 70%. Însă majoritatea persoanelor care au participat la testul clinic aveau vârste de până în 55 de ani, numai 8% aparţinând categoriei de vârstă 56-69 de ani.

Potrivit evaluării autorităţii sanitare din Marea Britanie, ţară unde vaccinul AstraZeneca este deja administrat populaţiei, acesta oferă un răspuns imun bun în cazul persoanelor vârstnice, deşi în prezent există puţine date despre nivelul precis al protecţiei.

La rândul ei, Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), care vineri a autorizat folosirea acestui vaccin contra COVID-19 pentru toate persoanele cu vârste de cel puţin 18 ani, a menţionat că, deşi nu există suficiente date pentru categoria de vârstă peste 55 ani pentru a calcula eficacitatea vaccinul în cazul acestor persoane, ”totuşi, o protecţie este aşteptată” întrucât a fost identificat un răspuns imunitar.

ADVERTISING

Vaccinul AstraZeneca a fost aprobat în UE. În cel mult o lună ar putea fi găsit în cabinetele medicilor de familie

''Întrucât există informaţii fiabile privind siguranţa'' pentru persoanele cu vârste peste 55 de ani, ''experţii ştiinţifici ai EMA au estimat că vaccinul ar putea fi utilizat la persoanele în vârstă. Mai multe informaţii sunt aşteptate de la studiile în desfăşurare, care includ o proporţie mai mare de participanţi în vârstă'', a explicat agenţia europeană.

Uniunea Europeană a publicat contractul cu AstraZeneca: De unde vin problemele cu producția și alocările de vaccin

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇