Ziua 592: Atac masiv al rușilor la Herson. Rusia profită de atacul Hamas. Biden ar vrea un pachet „unul și gata” pentru Ucraina

Ziua 592: Atac masiv al rușilor la Herson. Rusia profită de atacul Hamas. Biden ar vrea un pachet „unul și gata” pentru Ucraina
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ziua 592 de război a început cu un atac masiv al rușilor asupra regiunii Herson, din sudul Ucrainei, în care au fost rănite cel puțin 11 persoane, între care și un bebeluș. Atacuri au fost și în Donețk, Harkov și în regiunea Zaporojie, unde au fost înregistrate 133 de lovituri.

Ucrainenii semnalează și o creștere majoră a atacurilor Rusiei cu drone kamikaze Shahed, de concepție iraniană. În septembrie rușii au atacat cu 500 de drone, comparativ cu aproximativ 1.000 în șase luni din perioada iernii trecute.

Tot astăzi, Institutul pentru Studiul Războiului a semnalat că Rusia exploatează atacul Hamas asupra Israelului pentru a deturna sprijinul pentru Ucraina. Comunicatorii ruși au mutat și amplificat mesajele privind Israelul, acuzând țările occidentale că au neglijat conflictele din Orientul Mijlociu în favoarea sprijinirii Ucrainei și acreditând ideea că comunitatea internațională va înceta să acorde atenție Ucrainei.

ADVERTISING

Iar Joe Biden ar vrea să ceară Congresului SUA cea mai mare sumă de ajutor pentru Ucraina de până acum, sub o formă care ar putea să îi permită să ocolească impasul în care se află republicanii din Congres. Este vorba de un pachet de circa 100 de miliarde de dolari, de tipul „unul și gata”.

Ziua 591 - Rusia iese din tratatul care interzice testele nucleare. Rachete la Odesa, drone la Moscova

Evoluții pe front

  • Atac masiv la Herson - Un atac masiv al rușilor a avut loc asupra regiunii Herson, din sudul Ucrainei, a anunțat guvernatorul ucrainean, informează Reuters. Atacurile au vizat zonele rezidențiale și s-au soldat cu cel puțin 11 răniți, inclusiv o femeie de 27 de ani și copilul ei de nouă luni. De asemenea, un medic de 33 de ani al Crucii Roșii a fost rănit în timpul atacului. Mai multe case și conducte de gaz au fost avariate. În ultimele 24 de ore, rușii au lansat cel puțin 59 de atacuri asupra regiunii Herson, din care 19 au vizat orașul Herson, centrul administrativ al regiunii.
  • Atac cu rachetă la Donețk - O rachetă a Rusiei a lovit și în regiunea Donețk, rănind 4 persoane, inclusiv un copil. Trupele ruse au atacat orașul cu o rachetă de croazieră Iskander, distrugând aproximativ 30 de clădiri, majoritatea rezidențiale. Bombardamente au mai fost în localitățile Harkov, Bohodukhiv, Chuhuiv, Kupyansk și Izium, a anunțat Oleh Syniehubov, șeful Administrației Militare Regionale Harkov.
  • 133 de lovituri - Forțele ruse au lansat nu mai puțin de 133 de lovituri și în 21 de așezări din regiunea Zaporojie, a anunțat armata ucraineană, citată de Unian.
  • Rachete spre Crimeea - Ministerul rus al Apărării a anunțat că sistemele de apărare aeriană au distrus două rachete S-200 ucrainene, lansate în peninsula Crimeea, relatează Reuters. Ministerul nu a precizat unde au fost distruse rachetele, dar localnicii au semnalat două explozii în zona Yevtaporiya din vestul Crimeei.
  • Pierderile Rusiei - Potrivit Forțelor Armate ale Ucrainei, până acum, în război, Rusia a pierdut peste 280.000 de soldați și peste 4.800 de tancuri și 300 de avioane au fost distruse.
  • Creștere masivă a atacurilor cu drone - Utilizarea de către Rusia a dronelor kamikaze Shahed, de concepție iraniană, va marca un record pentru luna septembrie, iar numărul atacurilor cu drone va continua să crească, a declarat Iuriy Ihnat, purtătorul de cuvânt al Forțelor aeriene ucrainene. Peste 500 au fost folosite în septembrie, comparativ cu aproximativ 1000 în șase luni din perioada iernii trecute.
ADVERTISING

Alte informații relevante

  • Rusia profită de războiul din Israel - Potrivit Institutului pentru Studiul Războiului, Rusia exploatează atacul Hamas asupra Israelului pentru a deturna sprijinul pentru Ucraina. Comunicatorii ruși au mutat și amplificat mesajele privind Israelul, acuzând țările occidentale că au neglijat conflictele din Orientul Mijlociu în favoarea sprijinirii Ucrainei și acreditând ideea că comunitatea internațională va înceta să acorde atenție Ucrainei.

Fostul președinte rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a scris pe X despre SUA și aliații lor: „În loc să lucreze activ la soluționarea conflictului palestiniano-israelian, acești cretini s-au amestecat în treaba noastră și oferă neo-naziștilor un ajutor pe scară largă”. De asemenea, mai mulți bloggeri de război ruși s-au concentrat pe atacurile Hamas, iar unii au promovat operațiunile de informare ale Kremlinului susținând că atenția Occidentului s-a mutat de la Ucraina la Israel.

ADVERTISING
  • Biden, unul și gata - Joe Biden vrea să ceară Congresului SUA cea mai mare sumă de ajutor pentru Ucraina de până acum, sub o formă care ar putea să îi permită să ocolească impasul în care se află republicanii din Congres. Este vorba de un pachet de circa 100 de miliarde de dolari, de tipul „unul și gata”, potrivit The Telegraph. Suma ar fi suficient de mare cât să fie de ajuns până la alegerile prezidențiale din 2024. „Susținătorii Ucrainei doresc ca acesta să fie un proiect de lege mare și unic, iar apoi să nu mai fie nevoiți să se ocupe de el până după alegeri", a spus pentru The Telegraph o sursă apropiată discuțiilor.

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇