Ziua 547. Trupele Kievului au debarcat în Crimeea. Probabil că a fost o bombă în avionul lui Prigojin. Norvegia donează F-16 Ucrainei, iar americanii antrenează piloți din octombrie

Ziua 547. Trupele Kievului au debarcat în Crimeea. Probabil că a fost o bombă în avionul lui Prigojin. Norvegia donează F-16 Ucrainei, iar americanii antrenează piloți din octombrie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ziua 547 de război este marcată de moartea liderului grupării Wagner, Evgheni Prigojin, după ce avionul în care se afla s-a prăbușit.

Moartea lui e înconjurată de mister. Avionul nu a arătat niciun semn că ar avea probleme până în ultimele 30 de secunde, când a început să coboare accelerat, conform informațiilor Flightradar24.

Potrivit unor canale Telegram ruseşti, dar şi evaluărilor americane, în avion se poate să fi fost o bombă, iar principalul suspect e pilotul personal al lui Prigojin.

Situația poate degenera, ucrainenii anunțând că mercenarii Wagner din Belarus par să se îndrepte spre granița cu Rusia.

A venit şi prima reacţie de la Vladimir Putin, care a spus că Prigojin era o persoană cu o soartă complicată, care a făcut greșeli grave în viață, dar care a obţinut rezultate atunci când i-a cerut, ca de exemplu în ultimele luni.

Pe front, trupele ucrainene au debarcat în Crimeea, operațiune ce are loc chiar de Ziua Independenței țării. În regiunea anexată temporar a avut loc o luptă care a implicat nave și avioane, a anunțat Serviciul de informații ucrainean.

Rușii continuă să provoace victime printre civili. După un atac cu rachete asupra regiunii Dnipropetrovsk, multe clădiri au fost avariate, inclusiv o bancă, o benzinărie, un hotel și o companie agricolă. Cele mai multe victime se aflau însă într-o stație de autobuz care a fost lovită de o bombă.

În Rusia, apărarea aeriană a anunțat că a doborât trei drone ucrainene în regiunile Briansk şi Kaluga, fără a preciza dacă atacurile au provocat victime sau pagube.

Iar Norvegia a confirmat că va dona Ucrainei avioane americane F-16. Este a treia ţară care are de gând să facă asta.

ADVERTISING

Moartea lui Prigojin

  • Momentul prăbușirii avionului - O înregistrare video furnizată agenţiei de Reuters, publicată mai întâi pe Telegram, pare să surprindă prăbuşirea avionului privat de tip Embraer Legacy, la bordul căruia se aflau zece persoane, inclusiv Evgheni Prigojin. Moartea acestuia se află în centrul multor întrebări. Avionul nu a arătat niciun semn că ar avea probleme până în ultimele 30 de secunde, când a început să coboare accelerat, conform informațiilor Flightradar24.
  • Cine sunt cei care se aflau în avion - Autoritatea pentru aviaţie civilă din Rusia, Rosaviaţia, a publicat joi numele tuturor celor 10 pasageri şi membri ai echipajului aflaţi la bordul avionului Embraer care s-a prăbuşit în regiunea Tver, la nord-vest de Moscova. Printre aceştia se regăsesc şeful grupării de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, şi unul dintre principalii adjuncţi ai acestuia, Dmitri Utkin. Totodată, pe listă se mai aflau Serghei Propustin, Evgheni Makarîian, Aleksandr Totmin, Valeri Cekalov şi Nikolai Matiuseev.
  • Fuzelaj aproape intact - Fuzelajul avionului era în mare parte intact atunci când aeronava s-a prăbuşit la sol, potrivit unor noi imagini din satelit. Detalii AICI
  • O bombă şi un suspect - Potrivit unor canale Telegram ruseşti în avion se poate să fi fost o bombă, iar principalul suspect e pilotul personal al lui Prigojin. Avionul s-a prăbuşit ca urmare a unui complot de asasinare, dar nu pare să fi fost doborât totuşi de o rachetă sol-aer, au declarat oficiali americani. Evaluările preliminare ale guvernului american, despre care oficialii au subliniat că sunt incomplete, sugerează că o bombă a explodat în avion sau că o altă formă de sabotaj a cauzat prăbuşirea, relatează joi The Wall Street Journal. Canalele sociale apropiate de Wagner şi Prigojin au susţinut că aeronava a fost doborâtă de o rachetă antiaeriană militară rusă. Detalii AICI
  • Unde era Putin - În momentul în care au apărut informațiile despre prăbușirea avionului în care se afla liderul grupării Wagner, Evgheni Prigojin, președintele rus Vladimir Putin era în regiunea Kursk, unde au avut loc ceremonii la cea de-a 80-a aniversare a victoriei în bătălia de la Kursk. Detalii AICI.
  • Reacţia lui Putin - A venit şi prima reacţie de la Vladimir Putin, care a spus că Prigojin era o persoană cu o soartă complicată, care a făcut greșeli grave în viață, dar care a obţinut rezultate atunci când i-a cerut, ca de exemplu în ultimele luni. Detalii AICI
  • Trupe Wagner merg spre Rusia - Centrul Național de Rezistență al Ucrainei afirmă că trupe Wagner din Belarus par să se îndrepte spre granița cu Rusia. „Convoaiele se îndreaptă probabil în direcția graniței cu Rusia, dar forțele speciale din Belarus încearcă să împiedice vehiculele acestora să plece”, arată autoritățile ucrainene.
  • Cadavrele au fost duse la Medicină Legală - Cadavrele persoanelor care se aflau la bordul avionului au fost aduse cu duba la Biroul Regional de Medicină Legală, potrivit presei ruse. Șeful grupării paramilitare ruse Wagner Evgheni Prigojin este pe lista persoanelor care se aflau la bord. Autorităţile ruse au anunţat că vor depune eforturi pentru a confirma identitatea victimelor.
  • Reacția lui Zelenski - Președintele Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina nu are nimic de-a face cu moartea șefului Wagner, Evgheni Prigojin. „Nu am avut nimic de-a face cu asta. Toată lumea realizează cine are de-a face cu asta”, a spus Zelenski. Detalii AICI
ADVERTISING

Situația pe front

  • Trupele ucrainene au debarcat în Crimeea, joi dimineață, ca parte a unei operațiuni speciale la Capul Tarhankut, a anunțat Andrei Yusov, purtătorul de cuvânt al Serviciilor de Informații din Ucraina. În regiunea anexată a avut loc o luptă care a implicat nave și avioane. S-au auzit şi explozii. Yusov a declarat că toate sarcinile din cadrul operațiunii au fost finalizate. El a subliniat că nu va dezvălui toate detaliile despre misiune, doar că a fost un succes, nu au fost victime ucrainene și că au existat pierderi din partea inamicului.
  • Ce s-a întâmplat în Crimeea - Dar în timp ce Yusov a refuzat să ofere detalii, pe rețelele de socializare au apărut informații despre ceea ce s-a întâmplat în Crimeea. Potrivit unui canal numit „Krym Realii” de pe Telegram, exploziile au fost auzite în apropierea satului Mayak de pe Capul Tarhankut în jurul orei 5.00. Pe alte conturi neoficiale se vorbește despre focuri de armă în apropierea unui camping de pe coasta Crimeii. Oamenii spun că au văzut două bărci aproape de mal. Se crede că forțele ruse au staționat rachete în diferite locații de pe coasta de vest a Crimeii, care au fost folosite pentru a ataca Odesa.
  • Steagul Ucrainei în Crimeea - Soldații ucraineni au arborat steagul Ucrainei în Crimeea în timpul misiunii:
  • Atac la Dnipropetrovsk - Cel puțin șapte persoane au fost rănite în urma unor lovituri cu rachete rusești asupra regiunii ucrainene Dnipropetrovsk, a declarat un oficial militar ucrainean. "Au fost explozii puternice la Dnipro în miezul nopții. Inamicul a lovit orașul cu rachete. Una dintre ele a fost doborâtă", a declarat Serhii Lîsak, șeful administrației militare. Numeroase clădiri au fost avariate, inclusiv o bancă, o benzinărie, un hotel și o companie agricolă. Conductele de apă și gaze au fost, de asemenea, deteriorate, a adăugat Lîsak. Atacurile au provocat şi un incendiu care a fost stins ulterior de autorități. O persoană a murit și 16 sunt rănite în urma atacurilor de joi ale rușilor asupra Ucrainei. Rachetele au lovit diferite clădiri, cele mai multe victime fiind într-o stație de autobuz. Rachetele rusești au lovit și un terminal de autobuz din Dnipro, rănind 10 persoane. Trei dintre victimele din Dnipro, inclusiv o fată de trei ani, au ajuns la spital.
  • Atac în Herson - Forțele ruse au lansat o lovitură împotriva centrului orașului Herson, rănind cel puțin trei persoane, inclusiv o fetiță de șapte ani, au informat oficialii locali.
  • Zelenski răspunde criticilor - Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins criticile occidentale în legătură cu distribuirea forţelor sale armate pe front în lupta împotriva trupelor ruse. "Ştie vreun expert câţi oameni, câţi ocupanţi sunt în est? Cam 200.000!", a spus Zelenski în replică la un articol din New York Times. Ziarul a citat oficiali militari americani şi occidentali care şi-au exprimat opinia că Kievul îşi concentrează prea puţine unităţi în sudul Ucrainei. De aceea, înaintarea aşteptată spre Marea Azov este blocată, consideră aceştia, sfătuind Kievul să îşi schimbe tacticile.
  • Ziua Independenței - Ucraina sărbătorește joi Ziua Independenței. Se împlinesc 32 de ani de când Ucraina a adoptat Declarația de Independență față de Uniunea Sovietică. ”Astăzi sărbătorim independența noastră - independența Ucrainei. Este o valoare pentru fiecare dintre noi. Și pentru asta luptăm. Și toată lumea este importantă în această luptă”, a spus Zelenski.

Ce se întâmplă în Rusia

  • Alte drone doborâte - Apărarea aeriană rusă a doborât trei drone ucrainene în regiunile Briansk şi Kaluga, a anunţat Rusia joi, fără a preciza dacă atacurile au provocat victime sau pagube. "Noaptea trecută, o tentativă a regimului de la Kiev de a efectua atacuri cu drone" a fost dejucată, a declarat Ministerul rus al Apărării pe Telegram.
  • Încă o moarte subită - Un fost general rus al serviciilor de securitate de la Moscova, încarcerat, care avea informații legate de construcția reședinței de la Marea Neagră a lui Vladimir Putin, a murit subit în timp ce se afla în custodia autorităților de la Moscova. Acesta a fost condamnat pentru luare de mită în 2017 și ispășea o pedeapsă de nouă ani de închisoare la o colonie penală din centrul regiunii Riazan. Detalii AICI
ADVERTISING

Alte informați relevante

  • Norvegia donează F-16 - Norvegia, ţara de la care România urmează să cumpere 32 de avioane F-16 la mâna a doua, a decis să doneze Ucrainei mai multe astfel de aeronave de luptă. Premierul Jonas Gahr Støre a confirmat că țara sa va furniza Ucrainei avioane de luptă F-16 în timpul vizitei sale la Kiev de joi. Norvegia va aloca imediat două avioane pentru ca piloții ucraineni să se antreneze, dar guvernul încă nu a stabilit numărul total de aeronave pe care le poate trimite Ucrainei, a declarat Støre, la o conferință de presă comună cu președintele Zelenski. Norvegia devine a treia ţară - după Olanda şi Danemarca - care anunţă donaţii de avioane F-16, fabricate în SUA, către Ucraina.
  • Ungaria forțează mâna UE pe cereale - Ungaria doreşte ca interdicţia aprobată de UE privind vânzările interne de cereale ucrainene în cele cinci state membre ale UE care se învecinează cu Ucraina să fie prelungită dincolo de actualul termen la care ar urma să expire, care este15 septembrie, a declarat joi şeful de cabinet al premierului Viktor Orban. El a spus că, în caz contrar, Budapesta este pregătită să reimpună o interdicţie naţională de import dacă UE nu prelungeşte măsura.
  • Conflict de interese major la vârful Estoniei - O companie de transport deținută parțial de soțul premierului eston Kaja Kallas, Arvo Hallik, a continuat să facă afaceri cu Rusia în timpul războiului din Ucraina, în ciuda criticilor premierului la adresa companiilor care fac așa ceva.
  • SUA anunţă noi sancţiuni pentru deportarea de copii ucraineni - Ambasadoarea americană la ONU a anunţat adoptarea de noi sancţiuni împotriva unor entităţi şi indivizi pe care SUA îi acuză că sunt implicaţi în deportarea de copii ucraineni. "Astăzi, SUA adoptă sancţiuni împotriva a două entităţi şi 11 indivizi care ar fi facilitat transferul forţat şi deportarea de copii ucraineni în tabere", a declarat Linda Thomas-Greenfield. Ea a evocat şi informaţii potrivit cărora autorităţile belaruse au ajutat la transportarea de copii ucraineni spre tabere în Belarus.
  • Antrenamente pe F-16 din octombrie - Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, generalul de brigadă Pat Ryder, a declarat că SUA vor începe pregătirea piloților ucraineni pentru F-16 în octombrie. Ryder a spus că antrenamentul, care va avea loc în Arizona, va începe odată ce piloții ucraineni vor urma cursuri de limba engleză în septembrie.

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇