În ziua 426 de război rușii au dus pe front noile tancuri T-14 Armata. Acestea sunt dotate cu protecţie suplimentară pe părţile laterale şi au o turelă fără prezenţă umană.
Echipajul controlează armamentul tancului ”aflându-se într-o capsulă blindată izolată, localizată în partea din faţă a carcasei”. Tancurile au o viteză maximă pe teren lin de 80 km/h.
Iar atacurile continuă. Rușii au lansat dis de dimineață o rachetă S-300 în centrul orașului Kupiansk din regiunea Harkov. O persoană a murit și cel puțin 10 au fost rănite.
De cealaltă parte, trupele ucrainene au stabilit poziţii pe malul estic al râului Nipru în sudul regiunii Herson. Regiunea este parţial controlată de Rusia, iar traversarea râului ar putea fi semnificativă în viitoarele ofensive.
Din Rusia vin noi amenințări de confruntări nucleare cu SUA. Un oficial rus spune că riscurile unei confruntări militare directe între cele două puteri nucleare, Rusia şi Statele Unite, sunt în creştere constantă. Potrivit acestuia, Washingtonul intensifică aceste riscuri prin comportamentul său faţă de Moscova.
Iar o situația paradoxală care a dezgustat Kievul a avut loc la New York, unde Rusia a prezidat o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU pe tema „apărării principiilor” Chartei ONU.
Situația pe front
- Atac în Kupiansk - Trupele ruse au lansat o rachetă S-300 în centrul orașului Kupiansk din regiunea Harkov, marți dimineață, potrivit guvernatorului Oleg Siniehubov. O persoană a murit și cel puțin 10 au fost rănite.
- Zelenski acuză Rusia de atac ”barbar” - Forţele ruse au lovit cu o rachetă un muzeu din oraşul Kupiansk din nord-estul Ucrainei, a acuzat marţi preşedintele Volodimir Zelenski, care a vorbit de un atac "barbar", o nouă "crimă de război". "Mai sunt încă oameni sub dărâmături", a adăugat el într-un mesaj pe Telegram, acuzând ruşii că "ucid ucraineni prin metode absolut barbare".
- Kievul îşi asigură un cap de pod peste Nipru - Trupele ucrainene au stabilit poziţii pe malul estic al râului Nipru, în sudul regiunii Herson, potrivit unor rapoarte. Regiunea este parţial controlată de Rusia, iar traversarea râului ar putea fi semnificativă în viitoarele ofensive. Institutul pentru Studiul Războiului, cu sediul în SUA, afirmă că bloggerii militari ruşi au postat "suficiente imagini geolocalizate şi rapoarte text pentru a confirma" avansul. Detalii AICI.
- Rușii au tancuri noi - Rusia a început să folosească noile tancuri T-14 Armata împotriva poziţiilor forţelor ucrainene, ”dar aceste tancuri încă nu au participat la operaţiuni de asalt directe”, a anunţat agenţia de presă rusă RIA. Tancurile T-14 Armata sunt dotate cu protecţie suplimentară pe părţile laterale şi au o turelă fără prezenţă umană. Echipajul controlează armamentul tancului ”aflându-se într-o capsulă blindată izolată, localizată în partea din faţă a carcasei”. Tancurile au o viteză maximă pe teren lin de 80 km/h.
- Tractorul blindat - Resursele limitate pentru deminarea Ucrainei sunt depășite de volumul imens de lucru, iar agricultorii recurg la măsuri drastice pentru a-și recăpăta accesul la terenurile pe care rușii au ascuns mine. Un fermier a modificat un tractor și l-a transformat într-un utilaj improvizat de deminare. Detalii AICI
- Bătălia pentru Bahmut - Evgheni Prigojin, liderul grupului de mercenari ruşi Wagner, spune că ”trupele ucrainene care se află acum în interiorul Bahmutului și sunt atacate de noi ocupă o suprafață de doar un kilometru”. Iată cum arată acum Bahmutul filmat cu drona:
Ce se întâmplă în Rusia
- Noi amenințări de conflict nuclear - Riscurile unei confruntări militare directe între cele două puteri nucleare, Rusia şi Statele Unite, sunt în creştere constantă, afirmă Vladimir Yermakov, directorul Departamentului pentru neproliferarea nucleară din cadrul MAE de la Moscova. El a declarat că Washingtonul intensifică aceste riscuri prin comportamentul său.
- Un nou război mondial este probabil, însă el nu este inevitabil, a declarat marţi vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev. El a subliniat că o "împărţire liniştită" a Ucrainei este "mai bună" decât un război mondial şi a invocat în context "aspiraţii" în acest sens ale Poloniei, Ungariei şi României. "Lumea este bolnavă şi, foarte probabil, se află în pragul unui nou război mondial. Este el inevitabil? Nu, nu este. Lăcomia şi răutatea, ura, ambiţiile sunt mai puternice decât raţiunea şi gândirea sănătoasă. Polonia să-şi ia regiunile vestice ale Ucrainei, dar să spunem direct, şi Ungaria şi România visează de mai multe decenii", a afirmat Medvedev. Detalii AICI
- Sosia lui Putin - Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, susţine că Vladimir Putin nu are dubluri şi nu „stă în buncăre”. „Am auzit oameni spunând că Putin are o mulţime de dubluri care lucrează pentru el, în timp ce el stă în buncăr. O altă minciună. Vedeţi ce fel de preşedinte avem. De fapt, el este aşa cum a fost întotdeauna, este o persoană super activă. Cei care lucrează cu el abia reuşesc să ţină pasul cu el", a spus Peskov. Detalii AICI.
- Armament din Iran - Peste 300.000 de obuze de artilerie și 1 milion de cartușe au fost transportate prin Marea Caspică din Iran în Rusia în ultimele șase luni, relatează Wall Street Journal.
- Fără străini pe 9 mai - Rusia nu invită niciun şef de stat sau de guvern străin la tradiţionala sa paradă militară din 9 mai, în cel de-al doilea an de război al Kremlinului împotriva Ucrainei. "Anul acesta nu au existat invitaţii speciale", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Doar preşedintele fostei republici sovietice Kârgâzstan, Sadâr Japarov, ar urma să participe la festivităţile care marchează cea de-a 78-a aniversare a victoriei Uniunii Sovietice în cel de-al Doilea Război Mondial, întrucât oricum se va afla la Moscova într-o vizită de lucru. Detalii AICI
- Fost poliţist condamnat - Un tribunal din Rusia l-a condamnat pe un fost ofițer de poliție pentru răspândirea publică de informații false despre armata țării, după ce a criticat războiul din Ucraina. Fostul ofițer a fost condamnat la 7 ani de închisoare în temeiul unei legi pe care Kremlinul a adoptat-o la câteva zile după ce a trimis trupe în Ucraina și a folosit-o în mod activ pentru a înăbuși disidența. În plus, i s-a interzis să lucreze în forțele de ordine timp de patru ani după eliberare.
- Kirill şi dragostea de patrie - Capul puternicei Biserici Ortodoxe din Rusia, Kirill, i-a calificat marţi pe ruşii care nu-şi servesc ţara drept "duşmani interni" şi a declarat că patriotismul este "cea mai mare virtute". "Astăzi, rugăciunea noastră se îndreaptă către patria noastră, pentru ca Domnul să o protejeze de duşmani interni şi externi, de toţi cei care nu-şi asociază viaţa cu Rusia, care sunt gata să facă bani în Rusia, dar care nu au fost niciodată dispuşi să-şi servească patria. (...) Trebuie să le inculcăm oamenilor, inclusiv prin predica bisericii, dragostea de patrie, cea mai mare dintre virtuţi", a spus Kirill, în predica ţinută la Catedrala Sf. Arhanghel Mihail din incinta Kremlinului.
Alte informații relevante
- Rusia a condus ședința Consiliului de Securitate al ONU - Kievul denunţă marţi „ipocrizia” ministrului rus de Externe Serghei Lavrov, care a prezidat luni, la New York, o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU pe tema „apărării principiilor” Chartei ONU: „Un circ ipocrit total. Lavrov prezidează Consiliul de Securitate al ONU, justificând războiul, masacrele, distrugerea totală. Rusia umileşte în mod clar democraţia, libertatea, convenţiile”, a denunţat consilierul lui Zelenski, Mihailo Podoliak.
- Noi sancţiuni UE împotriva Rusiei - O nouă rundă de sancţiuni ale Uniunii Europene împotriva Rusiei este în discuţie, dar adoptarea pachetului este puţin probabilă mai devreme de luna mai, a declarat ministrul polonez de Externe, Zbigniew Rau. ”Ar fi nerealist să ne aşteptăm la ceva mai devreme”, a declarat Rau. Luna aceasta, Polonia a prezentat o propunere pentru un nou set de sancţiuni împotriva Rusiei, inclusiv o interdicţie privind importurile de petrol prin conducte şi diamante.
- Exportul de cereale - Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a prezentat o nouă modalitate de extindere a acordului privind exporturile de cereale din Ucraina. Guterres i-a înmânat lui Serghei Lavrov o scrisoare adresată preşedintelui Vladimir Putin, în care prezintă propunerea unei căi de urmat pentru îmbunătăţirea, prelungirea şi extinderea acordului care, din iulie anul trecut, permite exportul de cereale ucrainene pe Marea Neagră, în pofida conflictului.
- Moscova acuză Ucraina că îi atacă navele - Ministerul rus al Apărării a acuzat Ucraina că încearcă să îi atace navele din Marea Neagră, ceea ce, potrivit acestuia, ameninţă perspectivele menţinerii acordului privind transportul de cereale. "Acţiunile teroriste ale regimului de la Kiev pun în pericol următoarea prelungire a acordului privind cerealele dincolo de 18 mai anul acesta", a afirmat Ministerul rus al Apărării.
- Prima străină care luptă în armata Ucrainei - Politiciana suedeză Caroline Nordengrip s-a alăturat forțelor ucrainene. La 42 de ani, ea a semnat săptămâna trecută contractul cu armata ucraineană și a primit gradul de sergent. Ea a devenit prima femeie cu cetățenie străină care se alătură forțelor armate ale Kievului. Detalii AICI
- Suedia expulzează diplomaţi ruşi - Suedia expulzează cinci diplomați ruși, a declarat marți ministrul de Externe, Tobias Billstrom. "Suedia l-a chemat pe ambasadorul Rusiei... și l-a informat că cinci persoane care sunt angajate la ambasadă au fost rugate să părăsească țara, ca urmare a unor activități care sunt incompatibile cu Convenția de la Viena privind relațiile diplomatice", a precizat ministrul. Suedia a mai expulzat trei diplomați ruși în aprilie anul trecut, ca urmare a invaziei Rusiei asupra Ucrainei.
- Kievul acuză ipocrizia de la ONU - Kievul a denunţat marţi ipocrizia ministrului de Externe rus, Serghei Lavrov, care a prezidat în ajun, la New York, o reuniune privind "apărarea principiilor" Cartei ONU, Rusia asigurând în aprilie preşedinţia Consiliului de Securitate. "Un circ absolut ipocrit. Lavrov prezidează Consiliul de Securitate al ONU justificând războiul, masacrele, distrugerea totală (...) Rusia umileşte clar democraţia, libertatea, convenţiile. Rusia trebuie să fie declarată sponsor al terorismului şi expulzată de pretutindeni", a scris pe Twitter Mihailo Podoliak, consilier al şefului administraţiei prezidenţiale de la Kiev.