Ziua 420 de război: Zelenski a mers la granița cu Belarusul, Germania trimite Patriot, SUA obuze. 8 ani de închisoare pentru un discurs de 20 de minute

Ziua 420 de război: Zelenski a mers la granița cu Belarusul, Germania trimite Patriot, SUA obuze. 8 ani de închisoare pentru un discurs de 20 de minute
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ziua 420 de război vine cu noi atacuri ale rușilor în Ucraina. Drone lansate de forţele ruse au lovit regiunea Odesei noaptea trecută, provocând un incendiu uriaș. Din fericire, nu au existat victime.

În ultimele 24 de ore, peste 60 de atacuri aeriene au fost declanșate de forțele ruse în Ucraina.

Trupele ucrainene au nevoie de tot mai multe arme, iar cancelarul german Olaf Scholz îşi exprimă ”speranţa” unei schimbări a poziţiei Elveţiei, care refuză să autorizeze reexportarea în Ucraina a unor arme de fabricaţie elveţiană. Între timp, Kievul a primit deja un sistem de apărare Patriot din Germania, în timp ce SUA au anunțat al 36-lea pachet de ajutor de la începutul invaziei, iar UE a dat startul pentru proiecte în cadrul inițiativei Phoenix, de reconstrucție a Ucrainei.

Iar navele rusești ar pregăti operațiuni de sabotare în Marea Nordului, fiind vizate parcurile eoliene și cablurile de comunicații. Detaliile provin dintr-o anchetă comună a radiodifuzorilor publici din Danemarca, Norvegia, Suedia și Finlanda.

Apar noutăţi şi în criza cerealelor: Petre Daea face în sfârşit ceva pentru fermierii români.

ADVERTISING

În Rusia, un activist local a fost arestat după ce a scris că nu a "simţit nicio umbră de tristeţe" în legătură cu moartea lui Vladlen Tatarski, blogger-ul pro-război care a fost ucis într-o cafenea din Sankt Petersburg. Iar un dizident care a deplâns morţii de la Bucea va rămâne cu verdictul de 8 ani de închisoare pentru un discurs de 20 de minute pe Internet.

Situația pe front

  • Atac cu drone în Odesa - Drone lansate de forţele ruse au lovit regiunea Odesei noaptea trecută, provocând un incendiu uriaș la o instalație, a declarat şeful comandamentului militar al regiunii Odesa, Iuri Kruk. Autorităţile militare locale au precizat că forţele ruse au utilizat în acest nou atac drone de tip Shahed-136/131, fără să facă victime umane.
  • Sabotaj în Marea Nordului - Navele rusești ar pregăti operațiuni de sabotare în Marea Nordului, fiind vizate parcurile eoliene și cablurile de comunicații. Detaliile provin dintr-o anchetă comună a radiodifuzorilor publici din Danemarca, Norvegia, Suedia și Finlanda. Aceștia susțin că rușii au în zonă o flotă de nave de pescuit și de cercetare care transportă echipamente de supraveghere subacvatică și cartografiază situri cheie pentru un posibil sabotaj.
  • Peste 60 de atacuri aeriene au fost declanșate de forțele ruse în 24 de ore, atacuri soldate cu răniţi în special în rândul populaţiei civile, potrivit unei raportări a armatei ucrainene.
  • Monumente distruse - Peste 550 de obiecte de patrimoniu din Ucraina au fost distruse sau deteriorate ca urmare a agresiunii ruseşti. "Peste 550 de monumente şi obiecte ale patrimoniului cultural au fost distruse sau deteriorate de către ocupanţi. Războiul continuă, aşa că înregistrăm noi distrugeri în fiecare zi", a postat pe Telegram ministrul Culturii, Oleksandr Tkachenko. El a menţionat că fiecare monument distrus e o pierdere pentru patrimoniul mondial.
  • Zelenski mulţumeşte grănicerilor - Preşedintele Zelenski a vizitat regiunea Volyn din Ucraina, care se învecinează cu Belarus și Polonia, unde a lăudat munca grănicerilor. Într-un videoclip postat pe Telegram, el a spus: „Este o onoare pentru mine să fiu astăzi aici pentru a le mulțumi polițiștilor noștri de frontieră pentru protejarea frontierei de stat”.
  • Demonstrație la granița cu Belarusul - „Pentru a respinge o eventuală invazie inamică de pe teritoriul Belarusului, se construiesc bariere inginereşti, fortificaţii şi sisteme de supraveghere video la distanţă. Dintr-o poziţie a unui post de observare, a fost demonstrat modul în care sunt folosite sistemele de supraveghere video la distanţă pentru a monitoriza linia de frontieră 24 de ore din 24”, arată un comunicat al Administrației de la Kiev.
ADVERTISING

Ce se mai întâmplă în Rusia

  • Un activist local din Rusia a fost arestat după ce a scris că nu a "simţit nicio umbră de tristeţe" în legătură cu moartea lui Vladlen Tatarski, blogger-ul pro-război care a fost ucis într-un atentat cu bombă într-o cafenea din Sankt Petersburg luna aceasta. Autorităţile ruse au deschis un dosar penal împotriva lui Iaroslav Şirshikov.
  • 8 ani de închisoare pentru un discurs de 20 de minute - Dizidentul Ilia Yașin a pierdut recursul la condamnarea primită în decembrie. Vorbind în instanță, Ilia Yașin a acuzat că a ajuns după gratii pentru că „a spus adevărul” în legătură cu acțiunile Moscovei în Ucraina. „Condamnarea pronunțată împotriva mea este uimitoare: opt ani și jumătate pentru un discurs de 20 de minute pe Internet”, a spus el. „În închisoare, am întâlnit ucigași, violatori și tâlhari care au primit pedepse mai mici pentru crimele lor.” Anul trecut, Ilia Yașin a descris uciderea civililor ucraineni din Bucea drept un „masacru”.
  • Cetăţean ruso-ucrainean arestat - Serviciul Federal de Securitate (FSB, fost KGB) din Rusia a raportat miercuri arestarea unui cetăţean ruso-ucrainean acuzat de pregătirea unui act de sabotaj împotriva unei instalaţii energetice din Crimeea. "FSB a dejucat, în oraşul Kerci din republica Crimeea, pregătirile pentru un sabotaj împotriva unei instalaţii energetice din peninsulă", a indicat serviciul de securitate.
  • Oligarhii își mută banii - Konstantin Malofeev, un oligarh naţionalist rus, acuzat de finanţarea separatiştilor pro-ruşi din estul Ucrainei, pare să fi continuat să-şi mute milioane de dolari prin sistemul bancar global cu ajutorul unei firme cipriote de servicii financiare, deşi era plasat sub sancţiuni de guvernele occidentale încă din 2014.
  • Întâlnirea care a supărat Kievul - Şeful instalat de Rusia în Doneţk, regiune ucraineană controlată parţial de Moscova, s-a întâlnit cu preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, la Minsk, declarând că s-a discutat despre modalităţi de stimulare a comerţului. Vizita lui Denis Puşilin a determinat Ucraina să protesteze în legătură cu ceea ce a numit un "act vădit neprietenos" al Belarusului, un aliat apropiat al Rusiei, care a permis forţelor Moscovei să-i folosească teritoriul ca rampă de lansare pentru invazia din februarie 2022.
ADVERTISING

Criza cerealelor

  • Uniunea Europeană pregăteşte compensaţii de 100 de milioane de euro pentru fermierii din ţările aflate la graniţa cu Ucraina şi intenţionează să introducă restricţii la importurile de cereale ucrainene, a anunţat miercuri un purtător de cuvânt al Executivului comunitar. Detalii AICI
  • Bulgaria a introdus şi ea o interdicție temporară a importurilor de cereale din Ucraina, cu excepția celor aflate în tranzit. „În ultimul an, o cantitate semnificativă de alimente a rămas în țară și a perturbat lanțurile alimentare”, a spus premierul interimar Galab Donev. Detalii AICI
  • Slovacia, Polonia și Ungaria au introdus deja măsuri similare în weekend, după ce au susţinut că cerealele ucrainene le distorsionau piaţa.
  • Ulterior, Polonia a ajuns la un acord privind reluarea tranzitului cerealelor ucrainene pe teritoriul său, începând de vineri. Transporturile urmează să fie sigilate la graniţă şi monitorizate pe tot parcursul lor pe teritoriul polonez, inclusiv prin GPS. Interdicţia asupra importurilor de cereale şi alte produse alimentare ucrainene în Polonia rămâne însă în vigoare.
  • România nu va interzice importul sau tranzitul cerealelor din Ucraina. Daea anunță însă că România va sigila transporturile și ANSVSA va face controalele pentru pesticide în vamă. Detalii AICI
  • Tot azi Petre Daea a trecut cu bine de moţiunea Opoziţiei, respinsă de plenul Camerei Deputaţilor cu 83 de voturi pentru, 174 împotrivă şi o abţinere. În reacţie la acest rezultat, USR a transmis că „PSD, PNL și UDMR au făcut zid în fața incompetenței ministrului Petre Daea" Detalii AICI

Alte informații relevante

  • UE lansează proiecte Phoenix - Comisia Europeană solicită propuneri pentru proiecte pentru reconstrucția Ucrainei, în cadrul inițiativei Phoenix, ce vor fi finanțate prin programul LIFE. Se dorește sprijinirea orașelor ucrainene în identificarea și utilizarea unei abordări globale și durabile în materie de planificare urbană, incluzând soluții inovatoare eficace și sprijin pentru reconstrucția rapidă a infrastructurilor și instalațiilor distruse sau deteriorate. Proiectele se vor concentra și pe gestionarea deșeurilor, epurarea apelor uzate, precum și decontaminarea.
  • Al 36-lea pachet de ajutor din SUA - Statele Unite au anunţat miercuri un nou pachet de ajutor militar destinat Ucrainei, al 36-lea pe care Washingtonul îl oferă Kievului de când a început anul trecut în februarie campania militară rusă. Acesta cuprinde în special cantităţi suplimentare de obuze pentru artilerie, de care Ucraina are mare nevoie în războiul de înaltă intensitate pe care-l poartă cu Rusia şi care implică un mare consum de muniţii.
  • Arme din Elveția - Cancelarul german Olaf Scholz îşi exprimă ”speranţa” unei schimbări a poziţiei Elveţiei, care refuză în acest stadiu să autorizeze reexportarea în Ucraina a unor arme de fabricaţie elveţiană. ”Ştim că Ucraina are nevoie de susţinere, inclusiv de armament şi muniţie, iar de aceea Germania a depus mai multe cereri pentru a afla ce putem face pentru a îmbunătăţi situaţia şi a ţine mai bine cont de nevoile Ucrainei”, a declarat Olaf Scholz.
  • Ucraina primește un sistem de apărare Patriot din Germania. Berlinul a livrat Ucrainei sistemul de apărare antiaeriană Patriot și un set de rachete. În plus, Germania a trimis 16 camioane militare Zetros și două vehicule de protecție a frontierelor. În ianuarie, cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, s-a angajat să ofere Ucrainei un sistem complet Patriot, care constă în general din patru până la opt unități cu câte patru rachete fiecare.

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇