În ziua 1379 de război, avem confirmarea de la Kremlin că discuțiile dintre reprezentanții SUA – trimisul special Steve Witkoff și Jared Kushner – și Vladimir Putin au fost „utile și constructive”, însă fără niciun progres.
Totuşi, purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov a declarat că este „incorect” să se afirme că Vladimir Putin ar fi respins planul american de pace. Discuțiile au reprezentat doar „primul schimb direct de opinii”, în care „unele lucruri au fost acceptate, iar altele considerate inacceptabile”.
În acest context, Italia ar putea amâna decretul care permite continuarea livrărilor de armament către Ucraina, din cauza divergențelor din coaliția de guvernare.
Iar Belgia îşi menţine opoziția față de propunerea Comisiei Europene de a finanța Ucraina printr-un „împrumut de reparații” folosind activele rusești înghețate în UE, majoritatea gestionate de Euroclear în Belgia. Comisia Europeană a prezentat două opțiuni: împrumutul din active rusești, redus de la 140 la 90 de miliarde de euro, și emiterea de datorie comună garantată de statele membre UE. Nu s-a căzut la un acord.
Pe front, s-au înregistrat peste 200 de lupte directe și atacuri ample pe toate direcțiile. Ucraina a lovit în profunzimea teritoriului rus, vizând două depozite petroliere din Tambov și Voronej, ceea ce a dus la incendii și avarii ale rezervoarelor de combustibil.
Totodată, Ucraina îşi intensifică atacurile și asupra infrastructurii petroliere ruse, lovind din nou conducta Drujba. Kievul consideră că veniturile din petrol alimentează direct războiul şi promite să continue operaţiunile.
Moscova susține că a doborât peste 100 de drone.
În paralel, unități ucrainene de drone au executat o serie de operațiuni precise pe direcțiile Kursk, Slobojanșcina și Kupiansk, unde au distrus adăposturi, depozite de muniție, antene de comunicații, un tanc, un sistem de artilerie și echipamente de război electronic.
Forțele pentru Operații Speciale ale Ucrainei au lovit concentrări de trupe în Pokrovsk și depozite ale armatei ruse în Biloiarivka și Denejnicove. Tot Pokrovsk rămâne epicentrul ofensivei ruse, însoțită de un val masiv de 52 de raiduri și peste 150 de bombe ghidate. Statul Major avertizează că Rusia folosește simultan infanterie de asalt, aviație și drone kamikaze pentru a încerca străpungerea apărării.
Noaptea a fost marcată de ample atacuri aeriene rusești: 111 drone, dintre care 83 au fost distruse. Totuși, 27 au lovit ținte civile în 13 localități, provocând victime în regiunile Dnipropetrovsk, Zaporojie, Harkov și Odesa.
Situația pe front
- Peste 200 de lupte în 24 de ore, Pokrovsk sub cel mai greu asalt - Statul Major ucrainean raportează 201 confruntări pe front în ultimele 24 de ore, una dintre cele mai intense zile din ultimele luni. Rusia a lansat un atac masiv: o rachetă, 52 de raiduri aeriene cu 153 de bombe ghidate și 4.406 drone kamikaze folosite în rol de muniție. S-au înregistrat 3.787 de atacuri de artilerie, iar zone precum Kupiansk, Pokrovsk, Dobropillia, Huliaipole și Zaliznîcne au fost lovite în mod repetat. Ucraina a replicat cu lovituri asupra a trei concentrări de trupe ruse. Pokrovsk rămâne cel mai presat sector, rușii încercând să avanseze cu valuri succesive de infanterie și aviație.
- Adăposturi militare rusești distruse pe frontul din Kursk - Brigada de asalt „Steel Border” a Gărzii de Frontieră ucrainene a distrus trei adăposturi ale forțelor ruse pe direcția Kursk, folosind drone de atac FPV. Cel puțin doi militari ruși au fost uciși. Operațiunea vine în paralel cu alte lovituri ale serviciilor speciale ucrainene asupra unor radare și lansatoare rusești în Donbas.
- Depozit de muniție și antenă rusească, distruse - Militarii Gărzii de Frontieră ucrainene au lovit, pe direcția Slobojanșcina de Sud, un depozit de muniție, o antenă de comunicații, un generator și trei adăposturi ale trupelor ruse. Operațiunea a fost executată de operatorii de recunoaștere aeriană ai companiei Strix, care au folosit drone FPV cu precizie ridicată. Atacurile au fost surprinse în imagini video publicate de SSU.
- Distrugeri la Kupiansk - Operatorii de drone ai Brigăzii 15 Kara-Dag au distrus un tanc, un sistem de artilerie autopropulsată și echipamente de război electronic ale rușilor pe direcția Kupiansk.
- SOF lovește concentrări rusești în Pokrovsk și Lugansk - Unități ale Forțelor pentru Operații Speciale ale Ucrainei au lovit ținte militare rusești în regiunile Donețk și Lugansk. În Pokrovsk, dronele SOF au atacat o concentrare de trupe ruse, în timp ce la Biloiarivka a fost distrus un depozit de muniție al Armatei 51. În Lugansk, în satul Denejnicove, a fost lovit un depozit de combustibili și lubrifianți al Diviziei 3 de pușcași motorizați.
- Ucraina doboară peste 80 de drone rusești într-un atac masiv - Ucraina a respins un atac cu 111 de drone. Până la ora 8.00 dimineaţa, forțele ucrainene doborâseră sau bruiau 83 de aparate, însă 27 au reușit să lovească ținte în 13 localități. Regiunile cel mai grav afectate sunt Dnipropetrovsk, Zaporojie, Harkov și Odesa, unde infrastructura civilă și locuințe au fost avariate, iar autoritățile confirmă victime.
Loviturile Ucrainei
- Drone ucrainene lovesc două depozite petroliere în Rusia - Ucraina a lansat noaptea trecută drone care au lovit două depozite petroliere din regiunile ruse Tambov și Voronej. La Tambov, guvernatorul Evgheni Pervîșov a confirmat izbucnirea unui incendiu provocat de resturile unei drone „ale regimului de la Kiev”. Surse ucrainene indică faptul că ținta ar fi fost depozitul Nikiforovskaya din Dmitrievka, cu 14 rezervoare de combustibil aparținând Rosneft. În Voronej, o altă dronă doborâtă a avariat ușor mai multe rezervoare, fără a provoca incendii. Moscova susține că a interceptat 102 drone într-o singură noapte, dar nu menționează lovitura de la Tambov.
- Kievul promite că Drujba „va continua să explodeze și să ardă” - O nouă explozie a lovit conducta Drujba pe 1 decembrie, pe tronsonul Taganrog–Lipeţk, au declarat pentru Kiev Post surse din serviciile ucrainene de informații. Potrivit unui oficial HUR, dispozitivul a fost detonat de la distanță. Localnicii au raportat o bubuitură puternică și lumini intense. Drujba, una dintre cele mai mari conducte de petrol din lume, rămâne parțial operațională în ciuda sancțiunilor. Sursele afirmă că Ucraina va continua loviturile asupra infrastructurii petroliere ruse: „Rețeaua rusă de petrol va continua să explodeze și să ardă până când inamicul încetează atacurile”.
Discuțiile de pace
- Kremlinul: niciun progres cu SUA pe planul de pace - Kremlinul afirmă că discuțiile de marți dintre reprezentanții SUA - trimisul special Steve Witkoff și Jared Kushner - și Vladimir Putin au fost „utile și constructive”, însă fără niciun progres privind un compromis asupra planului de pace. Consilierul prezidențial Iuri Ușakov spune că părțile „nu s-au apropiat și nici nu s-au îndepărtat” de o soluție și că problema teritorială rămâne blocată. Washingtonul nu a comentat oficial. Detalii AICI.
- Kremlinul neagă că Putin ar fi respins planul de pace al SUA - Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că este „incorect” să se afirme că Vladimir Putin ar fi respins planul american de pace în timpul întâlnirii de ieri cu emisarii administrației Trump. Peskov a spus că discuțiile au reprezentat „primul schimb direct de opinii”, în care „unele lucruri au fost acceptate, iar altele considerate inacceptabile”, ceea ce ar face parte dintr-un „proces normal de lucru și căutare a compromisului”, scrie Ukrainska Pravda. Declarațiile vin după ce Kremlinul a admis că nu s-a ajuns la o variantă comună a unui plan de încetare a războiului, în timp ce surse NATO subliniază că nu există indicii că Putin ar fi pregătit pentru un acord real de pace și consideră că amenințările la adresa Europei sunt doar o formă de bluff.
Alte știri relevante
- Belgia tot nu acceptă „împrumutul de reparații” - Premierul belgian Bart De Wever a reafirmat opoziția Belgiei față de propunerea Comisiei Europene de a finanța Ucraina printr-un „împrumut de reparații” folosind activele rusești înghețate în UE, majoritatea gestionate de Euroclear în Belgia, considerând că o astfel de măsură nu este viabilă și ar reprezenta o confiscare fără precedent a proprietății private. Comisia Europeană a prezentat două opțiuni de finanțare pentru următorii doi ani: împrumutul din active rusești, redus de la 140 la 90 de miliarde de euro, și emiterea de datorie comună garantată de statele membre UE. Opoziția Belgiei, temerile privind repercusiunile juridice și refuzul BCE de a acționa ca garant al împrumutului au determinat Bruxelles-ul să ia în considerare emiterea de obligațiuni ca alternativă.
- Buget de război - Rada Supremă a aprobat proiectul de buget pentru anul 2026 ce prevede alocarea a aproape 60% din cheltuieli pentru apărare, echivalentul a aproape o treime din PIB-ul Ucrainei.
- Kiev dezvăluie lanțul de aprovizionare a rachetelor Iskander-M - Serviciile ucrainene au publicat o analiză detaliată a lanțului industrial din spatele rachetei rusești Iskander-M (9M723), identificând 49 de companii implicate, dintre care 13 încă nesancționate. Potrivit Kiev Post, raportul include diagrame interactive și o bază de date completă a componentelor. Contractantul principal este Biroul de Construcții de Mașini din Rusia, iar asamblarea are loc la uzina Votkinsk – ambele deja sancționate. Însă alte firme, precum Morozov (propulsie solidă), PSB-Technologies și Pantes (plăci electronice), sau uzina Metalist Serpuhov (accelerometre) rămân în afara regimului de sancțiuni.
- Ajutor masiv din Japonia - Japonia a furnizat până acum Ucrainei echipamente și utilaje pentru deminare în valoare de peste 60 de milioane de dolari, a anunțat ministrul de Interne Ihor Klimenko. Printre dotări se numără utilaje grele, detectoare de metale, vehicule de transport al munițiilor neexplodate și echipamente personale pentru echipele de geniști. Unele dintre mașini au fost deja avariate în urma exploziilor sau bombardamentelor rusești, dar sunt reparate local, personalul ucrainean fiind instruit să le întrețină. Ambasadorul Japoniei afirmă că deminarea este o prioritate, iar echipamentele donate sunt deja folosite pe teren. Până acum, au fost curățați 2.600 kmp.
- Italia ar putea amâna ajutorul militar pentru Ucraina - Guvernul italian ar putea amâna adoptarea decretului care permite continuarea livrărilor de armament către Ucraina în 2026, scrie Reuters, citând surse guvernamentale. Deși premierul Giorgia Meloni susține ferm sprijinul pentru Kiev, tensiunile din coaliție - în special rezervele liderului Ligii, Matteo Salvini, complică decizia. Decretul trebuia discutat miercuri, dar a fost scos de pe ordinea de zi din cauza agendei încărcate. Actul în vigoare expiră la finalul anului și permite Guvernului să trimită ajutor militar fără aprobări parlamentare suplimentare. Italia a livrat deja 12 pachete de asistență, estimate la 2,5-3 miliarde euro.
- Germania, Polonia și Norvegia anunță un nou ajutor - Germania, Polonia și Norvegia vor furniza împreună Ucrainei un nou pachet de sprijin în valoare de 500 de milioane de dolari, dintre care Berlinul contribuie cu 200 de milioane, a anunțat ministrul german de Externe, Johann Wadephul, la Bruxelles. Oficialul a subliniat că ajutorul demonstrează angajamentul comun de a contracara agresiunea rusă și a avertizat că Moscova nu arată „nicio disponibilitate reală” pentru negocieri de pace. Wadephul a reiterat că sprijinul pentru Kiev va continua „atât timp cât este necesar” și a evidențiat eforturile europene de utilizare a activelor rusești înghețate pentru susținerea Ucrainei.
