Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a insistat miercuri asupra necesității ca țara sa să obțină ”garanții de securitate” din partea Occidentului, înaintea unei vizite prevăzute vineri la Washington în cursul căreia speră să fie primit de Donald Trump.
”Garanțiile de pace și securitate sunt cheia pentru a împiedica Rusia să distrugă viața altor națiuni”, a pledat Zelenski în discursul său de seară, difuzat pe rețelele de socializare, relatează AFP.
”Este important pentru mine și pentru noi toți din întreaga lume ca ajutorul Americii să nu se oprească”, a adăugat el.
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că europenii, nu Statele Unite, trebuie să furnizeze Ucrainei garanții de securitate, în cadrul unui plan de soluționare a conflictului cu Rusia, și a transmis Kievului că ”poate să uite” de aderarea la NATO, notează AFP.
El a confirmat mai devreme că Zelenski va sosi vineri într-o vizită oficială la Washington, unde vor semna un acord cadru privind exploatarea resurselor minerale ucrainene.
La rândul său, Zelenski a spus la o conferință de presă că-l va întreba direct pe Trump dacă Statele Unite vor continua ajutorul militar pentru Ucraina și a sugerat că va aborda cu liderul de la Casa Albă chestiunea garanțiilor de securitate, dar va accepta ca această chestiune să fie soluționată într-o fază ulterioară a negocierilor.