Zelenski, către soldaţii ruşi: Mai bine aţi supravieţui în Rusia decât să muriţi aici. Ucraina va fi liberă!

Zelenski, către soldaţii ruşi: Mai bine aţi supravieţui în Rusia decât să muriţi aici. Ucraina va fi liberă!
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a adresat soldaţilor ruşi, recomandându-le într-un mesaj video că „mai bine ar rămâne în Rusia decât să meargă la război ca să moară în Ucraina”, evocând planurile comandamentului rus de a continua ofensiva şi de a atrage mai multe forţe pe frontul ucrainean.

Comandamentul Federaţiei Ruse nu le spune soldaţilor săi despre pregătirea unor frigidere mobile suplimentare pentru cadavre şi nu spune adevărul despre pierderile suferite în Ucraina, a afirmat Zelenski, relatează agenţia de presă Liga.net.

„Fiecare soldat rus poate încă să-şi salveze viaţa. Este mai bine pentru voi să supravieţuiţi în Rusia decât să muriţi pe pământul nostru!”, a declarat preşedintele ucrainean, vorbind în limba rusă în această parte a mesajului său.

Totodată, el a afirmat că guvernul său face „tot ce este posibil” pentru a garanta evacuarea celor rămaşi în Mariupol, oraş din estul ţării devastat de armata rusă, relatează EFE.

Potrivit autorităţilor citate de agenţia locală de presă Ukrinform, aproximativ 1.000 de civili şi soldaţi ucraineni se află în continuare la combinatul siderurgic Azovstal, inclusiv aproximativ 600 de răniţi.

„Mulţi lideri din lume încearcă să-i salveze pe apărătorii curajoşi ai oraşului”, a spus Zelenski, în acelaşi mesaj video.

„Facem tot posibilul pentru ca misiunea de evacuare din Mariupol să aibă sorţi de izbândă”, a adăugat preşedintele ucrainean, care a menţionat că 340 de grăniceri luptă în oraşul-port de la Marea Azov.

Sâmbătă seara, 20 de civili, femei şi copii, au fost evacuaţi din oţelăria asediată de ruşi, a informat Sviatoslav Palamar, adjunct al comandantului Regimentului Azov, potrivit agenţiei de presă ucrainene.

Conform Kievului, Mariupolul se confruntă cu o catastrofă umanitară provocată de invazia Rusiei, pe care o acuză că a bombardat locuitorii neînarmaţi, a blocat livrarea ajutoarelor umanitare şi a deportat cetăţeni ucraineni în regiuni defavorizate ale Federaţiei Ruse.

Zelenski, pe de alta parte, a spus că forţele ucrainene au distrus peste 1.000 de tancuri ruseşti, aproape 200 de avioane şi 2.500 de vehicule blindate de luptă ale trupelor ruse de la începutul invaziei în 24 februarie.

ADVERTISING

El a spus că Rusia este slăbită, dar "ocupanţii au încă echipamente în stoc şi rachete pentru a ne lovi ţara”.

Lucrările de deminare continuă în zonele de nord, unde forţele ruse au fost alungate, a spus el, raportând că 69% din aşezările eliberate au acum "autoguvernare locală cu drepturi depline".

Ucraina este în discuţii cu partenerii privind creşterea sancţiunilor împotriva Rusiei, a spus el şi se aşteaptă la o decizie cu privire la un embargo petrolier în curând. "Dacă orice companie sau stat ajută Rusia să facă comerţ cu petrol, aceasta trebuie, de asemenea, să se confrunte cu sancţiuni”.

Zelenski a mai spus că a vorbit din nou cu preşedintele francez Emmanuel Macron despre aderarea Ucrainei la UE, cu premierul britanic Boris Johnson despre evenimentele recente şi cu premierul elveţian Ignazio Cassis pentru a-i mulţumi pentru rolul de mediere pe care îl deţine ţara şi pentru a discuta despre reconstrucţie.

ADVERTISING

"Încă trebuie să luptăm şi să facem toate eforturile pentru a-i alunga pe ocupanţi. Şi o vom face. Ucraina va fi liberă", a mai spus el în discursul de sâmbătă noapte.

Ziua 67 de război în Ucraina - desfăşurarea evenimentelor


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇