Vortexul polar a paralizat 7 state americane: 9 morți, mii de zboruri anulate și mașini care „dansează" pe autostrăzi (Video)

Vortexul polar a paralizat 7 state americane: 9 morți, mii de zboruri anulate și mașini care „dansează" pe autostrăzi (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cel puțin nouă persoane au murit după ce puternica furtună polară Blair a lovit mai multe state din SUA, provocând haos în transporturi și pene de curent, precum și închiderea școlilor.

Șapte state americane – Maryland, Virginia, West Virginia, Kansas, Missouri, Kentucky și Arkansas – au declarat stare de urgență, iar peste 50 de milioane de americani sunt afectați de furtuna Blair, relatează BBC.

Lapovița abundentă și ploaia înghețată au lovit Illinois, Indiana și Kentucky, provocând pene de curent, în timp ce zăpada a afectat îndeosebi Washington, D.C.

ADVERTISING

Peste 2.300 de zboruri au fost anulate, cu aproape 9.000 de întârzieri anunțate, din cauza vremii extreme cauzate de vortexul polar de aer rece care înconjoară de regulă Polul Nord.

Aproximativ 190.000 de oameni nu aveau energie electrică marți dimineață în statele aflate în calea furtunii, potrivit Poweroutage.us.

Iar Serviciul Național de Meteorologie (NWS) nu are vești bune: zăpada și lapovița vor predomina pe tot parcursul zilei în mare parte din nord-estul Statelor Unite. Precipitațiile se vor disipa în perioada următoare, însă e de așteptat ca aerul arctic să mențină înghețată o mare parte a țării timp de câteva săptămâni.

La Washington DC - unde membrii Congresului s-au întâlnit luni pentru a valida victoria lui Donald Trump la alegerile prezidențiale din noiembrie - stratul de zăpadă măsoară aproximativ 13-23 centimetri, iar în unele zone din statele învecinate Maryland și Virginia atinge o grosime de 30,5 centimetri.

ADVERTISING

Urgența meteorologică din Washington DC a fost declarată până la primele ore ale zilei de marți.

Copiii care trebuiau să se întoarcă la cursuri luni după vacanța de iarnă se bucură în schimb de o zi de zăpadă, întrucât unitățile de învățământ au fost închise în mai multe state, din Maryland până în Kansas.

În alte părți ale Statelor Unite, circulația rutieră se desfășoară în condiții periculoase. În Missouri, cel puțin 365 de persoane au fost implicate în coliziuni rutiere duminică, accidentele soldându-se cu zeci de răniți și cel puțin un mort.

ADVERTISING

În Kansas, unul dintre cele mai afectate state, presa locală a relatat că două persoane au murit într-un accident auto în timpul furtunii, iar în Virginia, unde s-au înregistrat 300 de accidente rutiere între miezul nopții și luni dimineața, autoritățile i-au avertizat pe localnici să evite deplasarea cu mașina în mari părți ale statului.

În Houston, Texas, o persoană a murit de frig în fața unei stații de autobuz, trupul fiind găsit luni dimineață, potrivit autorităților citate de ABC News.

În total, furtuna a provocat nouă decese: două în Missouri, două în Kansas, trei în Virginia, unul în Carolina de Nord și unul în Virginia de Vest.

Matthew Cappucci, meteorolog la aplicația meteo MyRadar, a declarat pentru BBC că în Kansas City a căzut cea mai mare ninsoare din ultimii 32 de ani, iar unele zone din apropierea râului Ohio s-au transformat în "patinoare" din cauza temperaturilor scăzute.

"Plugurile sunt blocate, poliția este blocată, toată lumea este blocată - stați acasă", a transmis acesta.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇