Meteorologii au actualizat joi prognoza şi au emis trei alerte de vreme rea.
Prima este un cod galben de intensificări ale vântului valabil până vineri, 27 decembrie, la ora 5 dimineaţa.
În Dobrogea, sudul și estul Munteniei, precum și în centrul și sudul Moldovei vântul va continua să aibă intensificări cu rafale de 50...70 km/h, precizează ANM.
Urmează un cod portocaliu valabil doar joi până la ora 20.
În zona joasă a județului Buzău și în jumătatea vestică a județului Ialomița, precum și pe litoral vor fi în continuare intensificări puternice ale vântului cu viteze de 70...90 km/h, adaugă ANM.
A treia avertizare este tot un cod galben valabil până vineri, 27 decembrie, la ora 5 dimineaţa.
În zona Carpaților de Curbură va fi viscol. Vântul va continua să prezinte intensificări cu rafale în general de 60...80 km/h, zăpada va fi troienită, condiții în care vizibilitatea va scădea sub 100 de metri.
ANM adaugă că din a doua parte a nopții de joi spre vineri (26/27 decembrie) și vineri (27 decembrie) vor fi precipitații slabe predominant sub formă de ninsoare îndeosebi în jumătatea estică a teritoriului (inclusiv la Bucureşti). Vor fi condiții de polei.
Vineri vor mai fi intensificări ale vântului cu viteze în general de 40...50 km/h în Moldova, Dobrogea și estul Munteniei.
Vremea la Bucureşti
Maximele de joi în Capitală vor ajunge la 4 grade Celsius, iar vântul va bate cu 50-55 km/h, se arată în prognoza specială pentru București.
Cerul va avea înnorări temporare și în prima parte a zilei va mai ploua slab, iar spre dimineață vor fi precipitații slabe predominant sub formă de ninsoare.
Temperatura minimă va fi de -2...-1 grad.
Vântul a fost atât de puternic azi-noapte pe litoral încât elicea și rotorul unei eoliene din Poarta Albă s-au prăbușit.