Violențe extreme la protestele din Serbia: Vucic acuză manifestanții că au vrut să ardă oameni de vii

Violențe extreme la protestele din Serbia: Vucic acuză manifestanții că au vrut să ardă oameni de vii
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Criza politică din Serbia, marcată de luni întregi de proteste, a degenerat în această săptămână în unele dintre cele mai violente incidente din ultimii ani.

În aproximativ 30 de orașe, au avut loc, joi seara, noi manifestații care au dus la confruntări între protestatari și susținători ai Partidului Progresist Sârb (SNS), aflat la guvernare.

La Novi Sad, sediul SNS a fost vandalizat: ușa din sticlă a fost spartă, iar fațada stropită cu ouă și vopsea, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea N1.

În Belgrad, manifestanții au aruncat cu articole pirotehnice spre simpatizanții SNS, fiind ținuți la distanță de un important cordon de poliție.

Președintele Aleksandar Vucic a lansat acuzații extrem de grave la adresa protestatarilor implicați în incidentele de la Novi Sad. „Au încercat să ardă oameni de vii. Vă puteți imagina ce le-ar fi făcut celor din interior? Ar fi ars 300 de oameni de vii!”, a declarat șeful statului, citat de TASS. „Acum toată lumea înțelege cu cine avem de-a face și că nu au vrut niciodată pace. Tot acest timp a fost vorba doar despre violență”, a mai spus acesta.

Ministrul de Interne Ivica Dacic a catalogat evenimentele drept „unul dintre cele mai violente atacuri asupra poliției din ultimii ani”, precizând că protestatarii au folosit pietre, bare de metal, bâte și artificii. Potrivit acestuia, 42 de polițiști - dintre care 26 la Belgrad - au fost răniți în timpul ciocnirilor, iar 37 de persoane au fost reținute.

Guvernul a raportat că în timpul acestor incidente au fost avariate cinci vehicule guvernamentale și 22 de echipamente.

La Novi Sad, aproximativ 100 de persoane au atacat, miercuri seara, membri ai unității speciale „Kobre”, responsabilă cu protecția liderilor politici. Unul dintre aceștia a tras un foc de avertizare, provocând panică în rândul manifestanților, și a declarat ulterior că el și colegii săi au fost „încercuiți” și că le-a fost pusă viața în pericol.

Puterea, acuzată că provoacă un război civil

Manifestațiile, declanșate după prăbușirea acoperișului gării din Novi Sad în noiembrie 2024 - tragedie soldată cu 16 morți, atribuită de protestatari corupției - au fost în general pașnice până acum. Mișcarea, condusă în mare parte de studenți, a determinat deja restructurarea Guvernului, înlocuirea premierului și arestarea unor foști miniștri. Începând din mai, protestatarii cer alegeri anticipate, cerere respinsă de Vucic, care acuză un complot străin.

De cealaltă parte, lideri ai protestatarilor susțin că Puterea încearcă să provoace un conflict intern. „Puterea a încercat să provoace un război civil noaptea trecută”, au transmis studenții pe Instagram.

Ei acuză poliția că i-ar fi protejat pe susținătorii SNS care aruncau cu pietre și petarde. „Cred că obiectivul Puterii este să intimideze cetățenii. Vor să distrugă această revoltă și să îi sperie pe oameni.”, a declarat avocatul Aleksandar Petrovic, potrivit Agerpres.

La începutul lunii august, un grup de experți ai ONU pentru drepturile omului a cerut autorităților de la Belgrad să pună capăt la ceea ce au descris drept „o reprimare intensificată” a manifestațiilor.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇