Viktor Orban crede că planul apărut în presă despre intenția Bruxellesului de a sabota economia Ungariei este real: Nu ne vom lăsa șantajați

Viktor Orban crede că planul apărut în presă despre intenția Bruxellesului de a sabota economia Ungariei este real: Nu ne vom lăsa șantajați

Premierul ungar Viktor Orban a declarat, într-un interviu publicat marţi de săptămânalul francez Le Point, că a propus un compromis pentru deblocarea ajutorului financiar al UE pentru Ucraina, dar iniţiativa sa nu a fost bine primită la Bruxelles, care i-a răspuns printr-un „şantaj”.

El s-a referit la un articol din Financial Times care descrie un plan european de a sabota economia Ungariei dacă aceasta nu acceptă sprijinul pentru Ucraina în forma deja cerută de Comisia Europeană, plan pe care aceasta din urmă l-a negat, dar pe care liderul de la Budapesta îl consideră autentic, relatează agenţiile Reuters, France Presse şi MTI.

ADVERTISING

Comisia Europeană a cerut un ajutor financiar de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina însumat pe următorii patru ani şi care să fie oferit Kievului din bugetul UE, ajutor pe care Viktor Orban l-a blocat prin veto la summitul european din decembrie, un nou summit special în acest scop urmând să se desfăşoare joi.

În urma negocierilor desfăşurate între timp, premierul ungar a confirmat acum în interviul pentru Le Point că a acceptat ca acest ajutor să fie oferit Kievului din bugetul UE, ceea ce iniţial el refuzase, dar a propus drept compromis acordarea acestei finanţări pe bază anuală, adică liderii europeni să decidă în fiecare an în unanimitate asupra ajutorului pe care-l oferă Ucrainei, nu să ia acum o hotărâre pentru următorii patru ani şi care în acest timp să nu mai poată fi revizuită.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

"Ungaria este pregătită să participe la o soluţie a celor 27 (de state ale UE) dacă se garantează că vom decide în fiecare an să trimitem sau nu aceşti bani. Iar această decizie anuală trebuie să aibă aceeaşi bază legală ca astăzi: trebuie să fie unanimă", a precizat Orban.

Întrebat despre cum a fost primită propunerea sa, el a răspuns: "Dacă am înţeles bine, Financial Times a publicat răspunsul, care numai pozitiv nu a fost". Premierul ungar s-a referit astfel la articolul acestei publicaţii care prezintă un document ce descrie un plan secret al Bruxellesului de a sabota economia Ungariei prin tăierea din nou a oricărei finanţări europene şi provocarea unei prăbuşiri a încrederii investitorilor.

ADVERTISING

Comisia Europeană a negat existenţa unui plan de acest fel şi a afirmat că documentul din Financial Times este o "notă explicativă" care descrie starea actuală a economiei ungare şi nu reflectă stadiul negocierilor asupra revizuirii bugetului UE pentru includerea în acesta şi a ajutorului pentru Ucraina.

Dar Orban nu crede în sinceritatea acestei declaraţii a Comisiei. "Nu mai suntem copii de grădiniţă", a răspuns el pentru Le Point. "Dacă Financial Times publică un document care detaliază scenariul unei blocade financiare asupra Ungariei şi al unui şantaj la adresa noastră, atunci acesta cu siguranţă există", argumentează premierul ungar.

"Bruxellesul duce de mulţi ani un război ideologic contra Ungariei şi nu încetează să ne şantajeze. Acum avem şi documentele care o demonstrează", a mai spus Orban, într-o reacţie separată, pe Facebook. "Vom apăra interesele Ungariei. Nu ne vom lăsa şantajaţi", a adăugat el.

Potrivit lui Orban, orice guvern al unui stat UE care nu se aliniază poziţiei Comisiei Europene cu privire la chestiuni precum războiul din Ucraina, migraţie sau problema LGBTI este şantajat de "imperialiştii de la Bruxelles" prin invocarea acuzaţiei generice de încălcare a statului de drept.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇