Vaticanul autorizează binecuvântările pentru cuplurile de același sex în anumite condiții

Vaticanul autorizează binecuvântările pentru cuplurile de același sex în anumite condiții
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Vaticanul a anunţat luni, într-o hotărâre istorică aprobată de Papa Francisc, că preoţii romano-catolici pot oficia binecuvântări ale cuplurilor de acelaşi sex, atât timp cât aceste binecuvântări nu fac parte dintre ritualurile sau liturghiile obişnuite ale Bisericii.

Un document publicat de Biroul doctrinal de la Vatican precizează că astfel de binecuvântări ar fi un semn că Dumnezeu îi iubeşte pe toţi, informează Reuters.

Conform noului document, preoţii catolici ar trebui să decidă de la caz la caz şi "nu ar trebui să împiedice sau să interzică apropierea Bisericii de oameni în orice situaţie în care aceştia ar putea căuta ajutorul lui Dumnezeu printr-o simplă binecuvântare".

ADVERTISING

Papa Francisc a dat de înţeles în luna octombrie că se pregătea o schimbare oficială, ca răspuns la întrebările adresate de cinci cardinali conservatori la începutul unui sinod al episcopilor de la Vatican.

În timp ce răspunsul din octombrie a fost mai nuanţat, documentul de luni, redactat pe opt pagini şi intitulat "Despre semnificaţia pastorală a binecuvântării", a explicat situaţii specifice. O secţiune de 11 pagini a fost numită "Binecuvântarea cuplurilor de acelaşi sex".

Biserica Catolică consideră că atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex nu reprezintă un păcat, dar actele homosexuale sunt un păcat.

ADVERTISING

De la alegerea sa, în 2013, papa Francisc a încercat să facă Biserica Catolică, ce are 1,3 miliarde de credincioşi, să devină mai primitoare faţă de persoanele LGBT, dar fără a schimba doctrina morală privind activităţile homosexuale.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇