Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a postat luni seara, pe contul său de pe platforma X, imagini din timpul vizitei pe care a făcut-o în România.
Ea i-a mulţumit preşedintelui Nicuşor Dan pentru primirea în portul militar şi la baza aeriană din judeţul Constanţa.
„România contribuie la menţinerea siguranţei Europei în aer şi în apele Mării Negre”, a scris Ursula von der Leyen. „Mai mult ca oricând, ţara dumneavoastră este un atu esenţial pentru securitatea Europei”, adaugă ea în mesajul către Nicuşor Dan.
"România ajută să mențină Europa sigură pe partea aeriană și maritimă"
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a vizitat luni România, fiind primită de președintele Nicușor Dan la Baza militară Mihail Kogălniceanu. Cei doi oficiali au mers și la Constanța, unde au vizitat fregata „Regele Ferdinand”, iar după-amiază au susținut o conferință de presă comună.
„Trăim o perioadă complicată, cu o presiune din partea rusă și atunci solidaritatea europeană este importantă. Am discutat azi de capacitatea Europei de a se apăra și de a colabora în sensul ăsta. Am discutat de programul ReArm și de componenta SAFE. Programul va fi și o oportunitate de dezvoltare a industriei românești de apărare”, a afirmat Nicușor Dan.
Șeful statului a subliniat rolul strategic al României: „Suntem pe flancul estic, adică partea de Europa cel mai aproape de Rusia și avem provocări suplimentare și suntem la Marea Neagră care este extrem de importantă pentru România și pentru Europa. Începând cu 2027, România va începe să extragă gaz”.
Referindu-se la Ucraina, președintele a precizat că România are un rol-cheie în reconstrucția țării vecine. „România poate să contribuie la acest proces prin portul Constanța și Dunărea, care îl conectează cu restul Europei”, a spus Nicușor Dan.
La rândul său, Ursula von der Leyen a mulțumit pentru „primirea călduroasă” și a subliniat contribuția României la securitatea europeană: „Ajutați să mențineți Europa sigură pe partea aeriană și maritimă. Sunteți un partner cheie pe flancul estic la NATO. România a demonstrat reziliență impresionantă în democrație, în instituțiile sale. Ați combătut dezinformare și manipulare cu mare succes. Rezistați în fața intimidărilor din partea Rusiei și asta face ca reziliența noastră să fie mai puternică”.
Von der Leyen a salutat și eforturile interne ale României. „Ați muncit din greu să țineți sub control deficitul și să modernizați economia. Salutăm acest lucru! Aveți dorința politică, ingredientul cel mai important, și lucrăm să folosim cât mai bine fondurile europene și să asigurăm un viitor prosper pentru poporul român”, a spus șefa Comisiei Europene.
Principalele declarații de la conferință de presă comună a președintelui României, Nicușor Dan, cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la finalul vizitei la Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”:
Nicușor Dan: Trăim o perioadă complicată, cu o presiune din partea rusă și atunci solidaritatea europeană este importantă. Față de această amenințare am discutat azi de capacitatea Europei de a se apăra și de a colabora în sensul ăsta. Am discutat de programul ReArm și de componenta SAFE. Programul va fi și o oportunitate de dezvoltare a industriei românești de apărare. Suntem pe flancul estic, adică partea de Europa cel mai aproape de Rusia și avem provocări suplimentare și suntem la Marea neagră care este extrem de importantă pentru România și pentru Europa. Începând cu 2027, România va începe să extragă gaz. Este importantă pentru că este comunicarea cea mai simplă și cea mai directă între Europa și Asia Centrală.
Ne bucurăm că UE a adopta la propunerea României o strategie la Marea Neagră și ne dorim ca Hub-ul european de securitate de care această strategie vorbește să fie localizat în România, la Marea Neagră.
Reconstrucția Ucrainei - România poate să contribuie la acest proces prin portul Constanța și Dunărea care îl conectează cu restul Europei.
Ursula von der Leyen: Vă mulțumesc pentru primirea călduroasă aici în România. Ajutați să mențineți Europa sigură pe partea aeriană și maritimă. Sunteți un partner cheie pe flancul estic la NATO. România a demonstrat rezilență impresionată în democrație, în instituțiile sale. Ați combătut dezinfomare și manipulare cu mare succes. Rezistanți în fața intimidărilor din partea Rusiei și asta face ca reziliența noastră să fie mai puternică.
Ne trebuie o creștere a finanțării pentru Europa. Trebuie să lucrăm pe implementarea finanțării și să asigurăm sustenabilitate pe termen lung. Am fost de acord asupra 800 miliarde de euro până în 2030, parte este instrumentul SAFE, un instrument de 150 miliarde de euro și 19 state s-au înscris la program, inclusiv România.
Solidaritatea europeană se extinde departe de granițele noastre. Am sărbătorit independența și democrația Moldova. Moldovenii au ales calea europeană și le vom sta mereu alături.
Ați muncit din greu să țineți sub control deficitul și să modernizați economia. Salutăm acest lucru! Aveți dorința politica, ingredientul cel mai important, și lucrăm să folosim cât mai bine fondurile europene și să asigurăm un viitor prospect pentru poporul român.
Întrebări:
Despre pachetul SAFE, cu specificitate despre partea română: Programul SAFE este în valoare de 150 mld euro împrumut oferite de CE către statele care se înscriu. Vizăm achiziții comune. Programele navele ale României pot fi incluse aici. Proiectele navale ar fi incluse în consolidarea flancului estic. Avem o industrie de apărare care are abilitate să se dezvolte rapid. Avem nevoie de predictibilitate și proiecte pe termen ceea ce asigură programul SAFE. Investiția în baza industrială de apărare este foarte importantă.
Despre efectele sancțiunilor la adresa Rusiei: Analiza noastră economică este foarte clară. Sancțiunile afectează în mod sever economia Rusiei. Dacă ne uităm la inflație a ajuns la 10%. Am avut situații când oficiali au spus public că Rusia este pe drum spre recesiune. Economia de război ajunge la limite. Când vorbim direct cu partenerii și cu Rusia, ei spun că principala îngrijorare a Rusiei este să scape de sancțiuni. Asta ilustrează că sancțiunile chiar îi afectează dacă sunt în topul revendicărilor Rusiei.
Nicușor Dan, mesaj de la Constanța: România își îndeplinește cu responsabilitate rolul pe Flancul Estic
Președintele României, Nicușor Dan, a transmis, pe Facebook, un mesaj după vizita comună cu Ursula von der Leyen la Constanța, subliniind importanța strategică a României și a Portului Constanța în contextul securității europene și al sprijinului pentru Ucraina.
„Astăzi i-am urat bun venit pe țărmul Mării Negre doamnei Președinte a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”, a anunțat șeful statului.
El a subliniat rolul României în cadrul european și NATO: „Țara noastră are o importanță strategică deosebită pentru securitatea europeană și euro-atlantică, iar România își îndeplinește cu responsabilitate rolul de stat membru al UE și de Aliat NATO pe Flancul Estic.”
Nicușor Dan a precizat și relevanța vizitei de la Constanța. „Vizita noastră comună de astăzi reflectă, de asemenea, importanța geostrategică a Portului Constanța, atât ca nod logistic comercial și militar, cât și din perspectiva viitoarelor eforturi de reconstrucție a Ucrainei.”, a scris Nicușor Dan în mesajul transmis pe Facebook.
Totodată, șeful statului a evidențiat obiectivele de securitate regională. „Am subliniat cu această ocazie necesitatea operaționalizării Hubului de Securitate Maritimă la Marea Neagră, ca parte a Strategiei UE pentru Marea Neagră.”, a mai spus Dan.
În încheiere, el a punctat folosirea resurselor europene pentru consolidarea apărării: „Suntem preocupați să folosim cât mai eficient resursele europene, inclusiv prin Planul #Readiness2030 și instrumentul SAFE, pentru extinderea capabilităților noastre militare, modernizarea industriei de apărare și creșterea mobilității militare.”
Bolojan a rămas la București
Premierul Ilie Bolojan, care trebuia să ia parte la discuţii, a rămas în Bucureşti. Bolojan are programate o şedinţă a coaliţiei, o şedinţă de Guvern şi asumarea răspunderii în Parlament.
Vizita Ursulei von der Leyen în România are loc într-un context regional tensionat, marcat de intensificarea riscurilor de securitate la Marea Neagră.
Constanța a devenit un punct strategic tot mai important pentru NATO și Uniunea Europeană, fiind principalul hub de transport maritim pentru exporturile ucrainene și un centru logistic crucial pentru flancul estic al Alianței.