Un vasluian bolnav de Covid care a fugit din spital a fost găsit mort pe marginea drumului

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un bărbat în vârstă de 64 de ani, diagnosticat cu COVID-19 şi internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, a fugit din unitatea medicală, el fiind găsit mort pe marginea unui drum.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Mihaela Manoliu, bărbatul a fost observat de un trecător care a anunţat că în zonă se află o persoană posibil decedată.

„Un bărbat în vârstă de 64 de ani, din localitatea Micleşti, a fost găsit pe marginea drumului de un trecător.

Echipajul medical care a intervenit la faţa locului a constatat decesul bărbatului.

ADVERTISING

Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei şi a stabilirii cauzei decesului. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Din primele cercetări, în cazul bărbatului nu există suspiciuni cu privire la comiterea vreunei infracţiuni.

ADVERTISING