Un tânăr a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile pentru că și-a omorât câinele. Incidentul a avut loc pe peronul gării Grivița din București.
Inițial, poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Serviciul pentru Protecția Animalelor au reținut un tânăr, în vârstă de 19 de ani, față de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal privind uciderea cu intenție a animalelor și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Vineri, polițiștii Serviciului pentru Protecția Animalelor au fost sesizați, de către un polițist din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Grivița, cu privire la faptul că „un tânăr ar fi exercitat acte de agresiune asupra unui câine, în timp ce se afla pe peronul unei gări feroviare, pe fondul unui conflict spontan cu o persoană, iar în urma traumelor suferite, animalul a decedat”.
Polițiștii Serviciului pentru Protectia Animalelor au efectuat cercetarea la fața locului, împreună cu un criminalist din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Grivița.
Proprietarul câinelui a fost dus la audieri, iar trupul animalului a fost transportat la Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală, în vederea efectuării necropsiei. Ulterior, tânărul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de către Serviciul pentru Protecția Animalelor, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, pentru infracțiunile de ucidere cu intenție a animalelor și tulburarea ordinii și liniștii publice.