Premiu de un milion de dolari doar pentru vaccinaţi. Un stat american organizează loterii speciale

Premiu de un milion de dolari doar pentru vaccinaţi. Un stat american organizează loterii speciale

Într-un efort de a încuraja vaccinarea antiCovid, statul Ohio anunță 5 loterii de un milion de dolari fiecare doar pentru rezidenții care s-au imunizat!

Evenimentul se desfășoară din 26 mai până pe 23 iunie. În această perioadă, în fiecare săptămână, va fi ales un singur câștigător care va primi acești bani.

La extrageri pot participa doar cetățenii vaccinați cu cel puțin o doză sau cei imunizați complet, inclusiv cu Johnson&Johnson, care este un vaccin monodoză, potrivit Business Insider.

Guvernatorul statului, Mike DeWine, a anunțat miercuri această campanie inedită.

ADVERTISING

El a precizat însă că doar persoanele care au peste 18 ani pot participa la această tombolă, unde premiul este un milion de dolari.

Asta în condițiile în care în SUA a început și imunizarea copiilor care au cel puțin 12 ani.

În schimb, ei sunt eligibili pentru o tombolă specială, unde pot câștiga o bursă completă de patru ani, școlarizare și cazare inclusă, la orice colegiu sau universitate de stat.

Vezi și De la dulciuri și mâncare, la bere, marijuana și bani - Beneficiile pe care le au americanii care se vaccinează

ADVERTISING

A. D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇