Poliţiştii de frontieră au fost nevoiţi să tragă mai multe focuri de armă pentru a opri un şofer ucrainean care a refuzat să oprească la semnalul de oprire într-un control efectuat pe DN 18, aproape de localitatea Mara.
„Duminică dimineața, în jurul orei 8:30, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Maramureş au declanşat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de competenţă.
Astfel, lucrătorii noştri au indentificat în trafic, pe raza localităţii Mara, un autoturism marca Audi Q7, care rula cu viteză.
Deoarece şoferul nu a oprit la semnalele regulamentare, poliţiştii de frontieră au tras patru focuri de avertisment în plan vertical, însă conducătorul auto tot nu s-a supus somaţiilor, moment în care au fost executate şi cinci focuri spre pneurile maşinii", a informat, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmaţiei, Iulia Stan.
Drept urmare, s-a reuşit indisponibilizarea autoturismului, reţinerea şoferului, un cetăţean ucrainean de 19 ani, iar în autoturism au fost descoperite mai multe colete cu ţigări.
"Acţiunea este în desfăşurare, vom reveni cu mai multe detalii atunci când cercetările vor permite acest lucru", a mai adăugat reprezentantul ITPF Sighetu Marmaţiei.