Un șofer beat cu permis fals pe numele Boris Johnson a fost reținut după ce a făcut accident

Un șofer beat cu permis fals pe numele Boris Johnson a fost reținut după ce a făcut accident

Poliţia olandeză a reţinut un bărbat care deţinea un permis de conducere fals pe numele Boris Johnson, după un accident despre care se crede că l-a produs în stare de ebrietate.

Documentul, emis în Ucraina în 2019 şi valabil până la sfârşitul anului 3000, purta numele, fotografia şi data de naştere ale fostului prim-ministru britanic, relatează AFP.

A fost găsit după un accident produs după miezul nopţii de duminică, în care un autoturism a intrat într-un stâlp în oraşul Groningen (nordul Ţărilor de Jos).

ADVERTISING

"Din nefericire pentru respectivul, nu am căzut în capcană", a ironizat poliţia pe Instagram.

Maşina a fost abandonată, dar poliţia l-a găsit repede pe şofer, care nu a vrut să se supună etilotestului.

Bărbatul de 35 de ani, originar din Zuidhorn, la vest de Groningen, a fost arestat.

Poliţia olandeză nu a precizat unde a fost fabricat permisul fals, dar potrivit jurnalistei Kysia Hekster de la radiodifuziunea publică neerlandeză NOS şi fostă corespondentă în Rusia, astfel de permise pot fi cumpărate foarte uşor în buticuri turistice din Ucraina.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇