Un șofer băut, drogat și cu permisul suspendat a fost oprit de polițiști în timp ce transporta trei copii în mașină

Un șofer băut, drogat și cu permisul suspendat a fost oprit de polițiști în timp ce transporta trei copii în mașină
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un şofer băut, drogat cu cocaină şi care avea permisul de conducere suspendat a fost oprit în trafic de către poliţiştii, pe o stradă din municipiul Suceava.

Oamenii legii au constatat că bărbatul îi transporta în maşină, pe bancheta din spate, pe cei doi copii ai săi dar şi pe un al treilea minor, copilul surorii lui.

Şoferul nu le-a putut prezenta poliţiştilor permisul de conducere, admiţând că nu are dreptul de a conduce suspendat, întrucât este cercetat într-un alt dosar penal, pentru infracţiuni la regimul rutier.

ADVERTISING

”Şoferul a fost condus la sediul Serviciului Rutier Suceava, unde a fost verificat în baza de date, constatându-se faptul că figurează la rubrica drept de a conduce – cu restricţii suspendat. La sediul unităţii de poliţie, conducătorul auto a fost testat cu etilometrul, iar rezultatul a fost de 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 1.305 lei.

În continuare, conducătorul auto a fost testat cu aparatul Drager, acesta indicând rezultat pozitiv la Cocaine”, precizează poliţiştii.

ADVERTISING

Pe nunele suceveanului a fost deschisă o nouă anchetă penală.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇