Un român a fost executat în stil mafiot, în plină stradă, la Roma

Un român a fost executat în stil mafiot, în plină stradă, la Roma
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mihai Ștefan Roman, în vârstă de 33 de ani, a fost ucis cu două focuri de armă, miercuri seară, în apropierea casei sale din capitala Italiei. Autoritățile anchetează o posibilă reglare de conturi legată de traficul de droguri.

Doi asasini aflați pe o motocicletă s-au apropiat de românul care mergea pe trotuar, iar cel din spate, cu chipul acoperit de cască, a tras spre el. Autorii crimei au plecat în viteză, dar polițiștii speră că ar putea obține indicii despre identitatea lor analizând înregistrările camerelor video de supraveghere de la magazinele din zonă, relatează Corriere della Sera.

ADVERTISING

Atacul a avut loc miercuri, la ora 20:00, pe Via Francesco Selmi, între Ponte Mammolo și Tor Cervara, din Roma. Vecinii au anunțat imediat poliția, dar victima nu a mai putut fi salvată.

Carabinierii i-au interogat în cursul nopții părinții și prietenii românului care frecventa zona Casal de’ Pazzi, unde au avut loc mai multe operațiuni antidrog și acțiuni pentru eliberarea apartamentelor ocupate abuziv, unde se făcea trafic de droguri. Anchetatorii verifică și ultimele apeluri din telefonul bărbatului pentru a vedea dacă avea legături cu crima organizată.

ADVERTISING

Crima seamănă cu un alt atac armat, din decembrie 2021, comis tot în Roma, când un alt român de 30 de ani, Adrian Pascu, a fost ucis cu focuri de armă în fața porții casei sale de un criminal rămas necunoscut. Mobilul acelui asasinat a fost legat de traficul de droguri, cazul fiind preluat de direcția regională antimafia, iar aceeași suspiciune planează și asupra uciderii lui Roman, scrie Corriere della Sera.

Din primele date, pista unei reglări de conturi pare clară, metoda de operare fiind tipică crimei organizate italiene, dar este posibil ca românul să fi fost confundat. Atacul survine după mai multe asasinate de acest tip care au împins capitala Italiei într-o nouă spirală a violenței, după o perioadă de relativă acalmie, pe fondul acțiunilor forțelor de ordine împotriva unor grupări criminale.

ADVERTISING

În ultimele trei luni, controlul asupra traficului de droguri în cele mai importante zone s-a aflat la baza fiecărui atac armat din Roma, iar uciderea lui Mihai Ștefan Roman ar putea fi rezultatul extinderii agresive a unei noi grupări criminale, scrie cotidianul italian.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇