Un petrolier și o navă de marfă s-au ciocnit în Marea Nordului. Ambele sunt în flăcări (Video)

Un petrolier și o navă de marfă s-au ciocnit în Marea Nordului. Ambele sunt în flăcări (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un petrolier şi o navă de marfă au intrat în coliziune, luni dimineaţă, în Marea Nordului, în largul coastei de nord-est a Angliei.

Ambele sunt în flăcări, scrie BBC.

Video: BBC

Alarma pentru incident a fost dată la 11.48, ora României.

Echipaje de căutare și salvare din întreaga regiune au fost desfășurate pentru a răspunde incidentului.

„A fost solicitat un elicopter de salvare al pazei de coastă din Humberside, alături de bărci de salvare din Skegness, Bridlington, Maplethorpe şi Cleethorpes, un avion al pazei de coastă şi nave din apropiere cu capacitate de stingere a incendiilor. Incidentul rămâne în desfăşurare”, a precizat Agenţia Maritimă şi pentru Paza de Coastă.

image-12
Foto: Captură video BBC

Multe persoane au abandonat navele în urma coliziunii, spune Instituția Națională Regală a Bărcilor de Salvare (RNLI) în cea mai recentă declarație, adăugând că există rapoarte despre incendii pe ambele nave.

The Guardian scrie că petrolierul este sub pavilion american şi se numeşte MV Stena Immaculate. A călătorit din portul grecesc Agioi Theodoroi și era ancorat în momentul coliziunii, potrivit instrumentului de urmărire a navelor Vesselfinder.

Cealaltă navă se cheamă Solong şi este un vas de containere care navighează sub pavilion portughez, transmite Sky News. Mergea din portul scoțian Grangemouth către Rotterdam, în Țările de Jos.

Se poate vedea multă activitate în jurul zonei în care a avut loc coliziunea, în largul coastei Yorkshire, folosind datele site-ului mondial de transport maritim MarineTraffic.

image-11

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇