Un martor susţine că poliţistul care a lovit cu maşina două fete a verificat starea uneia dintre ele împingând cu piciorul trupul întins pe șosea

Un martor susţine că poliţistul care a lovit cu maşina două fete a verificat starea uneia dintre ele împingând cu piciorul trupul întins pe șosea
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un martor la accidentul produs joi, în care o fetiţă a murit lovită de o maşină a Poliţiei, susţine că poliţistul care se afla la volanul autospecialei ar fi mers la copila care zăcea pe caldarâm şi ar fi verificat dacă aceasta mişcă, împingând-o cu piciorul.

O femeie care pretinde că a fost martoră la ceea ce s-a întâmplat imediat după accidentul din Sectorul 1 al Capitalei a declarat, joi seară, la Antena 3, că poliţistul care se afla la volanul maşinii implicate a împins cu piciorul trupul fetiţei, care fusese aruncat zeci de metri în urma impactului cu autospeciala.

ADVERTISING

Femeia a mai povestit că abia apoi poliţistul s-a aplecat şi a întors trupul fetei din gura căreia curgea sânge.   

De altfel, Antena 3 a dat publicităţii o fotografie în care se vede pantoful unui bărbat lipit de trupul copilei.  

Polițistul care a lovit cu mașina două fete care traversau o stradă din București a fost surprins de un martor în timp ce se apropie de una dintre victimele sale pentru a vedea în ce stare se află

Publicată de Libertatea pe Joi, 13 ianuarie 2022

O maşină de poliţie a lovit, joi, două fete care traversau strada în Sectorul 1 al Capitalei, la faţa locului fiind direcţionate mai multe echipaje medicale, dar şi de poliţie.

ADVERTISING

O fată de 13 ani, pentru care s-au aplicat la faţa locului manevre de resuscitare, a murit, iar alta, de 11 ani, cu multiple răni, a fost transportată la Spitalul "Grigore Alexandrescu". Ea este cooperantă, conştientă, are fractură de gambă şi rămâne pe sectia de Ortopedie pentru observaţie şi îngrijiri, au transmis reprezentanţii unităţii sanitare.

Poliţistul care a provocat accidentul rutier a fost cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost zero.  

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca, a precizat că toate detaliile vor fi stabilite în cadrul anchetei, însă doar şoferul se afla în maşina de poliţie. Acesta urmează să fie audiat, la fel şi martorii accidentului.  

ADVERTISING

Diana Sarca a explicat că vor fi luate în considerare şi eventuale filmări ale accidentului. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇