După mai bine de 6 ore de căutare, cu 50 de oameni, câini de vânătoare și drone care au răscolit zona, leul semnalat în Târgoviște nu a fost găsit. Căutările au fost oprite, dar zona va fi monitorizată în continuare.
Localnicii din Târgoviște au fost avertizaţi prin sistemul Ro-Alert de două ori, în cursul zilei, că un leu umblă liber prin oraș.
Imediat s-au format echipe din jandarmi, pompieri şi medici ai DSVSA pentru a-l găsi. Leul e căutat şi din aer de drone.
„A fost semnalată prezenţa unui animal sălbatic (leu) în mun. Târgovişte, cartier Priseaca, zona staţia peco Helene!
Evitaţi zona, rămâneţi în locuinţe! Păstraţi distanţa faţă de animal şi nu încercaţi să vă fotografiaţi cu acesta”, este mesajul venit de la ISU.
Ulterior, leul a fost văzut în zona Romlux din Târgovişte şi locuitorii au primit un nou mesaj Ro-Alert.
„A fost un apel la 112 al unui cetăţean care a spus că a văzut leul. L-am întrebat de mai multe ori pentru a ne asigura că este vorba despre un leu.
Nu avem la acest moment vreo informaţie de la Grădina Zoologică că ar fi scăpat de acolo un leu. Mai aveam cunoştinţă de o persoană care deţine un leu, am luat legătura şi spune că leul este în cuşcă”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Dâmboviţa, Gabriel Gătej, pentru Agerpres.
Autorităţile din Dâmboviţa au primit un al treilea apel la 112 care semnala prezenţa leului în aceeaşi zonă din apropierea centurii Târgoviştei. La locul indicat au fost aduse drone, care transmit la sol imagini video în timp ce survolează zonele cu vegetaţie, a declarat pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Dâmboviţa, Ciprian Vătăşelu.
Se pare că animalul ar fi scăpat de la un punct turistic din Priseaca, spun surse locale pentru SpotMedia.ro.
Un martor a declarat pentru presa locală că ar fi vorba de o leoaică şi nu părea agresivă, mergea liniştită pe un câmp de lângă oraş.
Reprezentanţii Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor din Dâmboviţa spun că sunt în alertă şi au anunţat toţi paznicii de vânătoare.
În cazul în care animalul va fi găsit, el va fi tranchilizat şi dus într-un adăpost autorizat.
De asemenea, proprietarul animalului ar putea fi amendat, pentru că a nu a luat toate măsurile necesare pentru a împiedica acest incident.