Arkady Dvorkovici, şeful Federaţiei Internaţionale de Şah (FIDE), care a fost vicepremier al Rusiei în perioada 2012-2018, a condamnat războiul într-un interviu acordat publicaţiei americane Mother Jones.
„Războaiele sunt cel mai rău lucru din viaţă. Orice războaie. Oriunde. Inclusiv acest război”, a spus el dintr-un loc nedezvăluit din Rusia, citat de BBC.
„Războaiele nu iau doar vieţi preţioase, războaiele îndepărtează visele şi aspiraţiile, îngheaţă şi distrug relaţiile şi legăturile”, a completat el.
La începutul acestei luni, oficialii FIDE au condamnat în unanimitate Rusia pentru invazia sa şi au interzis Rusia şi Belarusul din competiţiile de șah.
De asemenea, i s-a retras titlul de ambasador pe viaţă fostului campion mondial la şah Anatoli Karpov, un actual deputat rus care a votat în Duma de Stat pentru recunoaşterea celor două regiuni din estul Ucrainei susţinute de separatişti.
Mai mulţi jucători de şah ucraineni l-au criticat şi pe Dvorkovici pentru activitatea sa anterioară în guvernul rus.
Război în Ucraina, Ziua 20 - Vezi desfășurarea evenimentelor