Un diplomat dominican a fost răpit de una dintre cele mai periculoase bande din Haiti, a anunţat Guvernul Republicii Dominicane, cerând autorităţilor haitiene măsuri pentru a-l elibera.
Guvernul dominican a cerut autorităţilor haitiene o „anchetă imediată” pentru eliberarea „teafăr şi în siguranţă” a lui Carlos Guillen, potrivit unui comunicat prezidenţial, notează AFP.
Acest consilier din Port-au-Prince a fost răpit vineri la prânz în Croix-des-Bouquets, în suburbiile capitalei.
Răpirea a fost comisă de banda 400 Mawozo, care controlează Croix-des-Bouquets şi care a sechestrat în octombrie anul trecut 17 misionari americani şi rudele lor, printre care cinci copii, a precizat pentru AFP o sursă din Ministerul dominican de Externe.
Carlos Guillen este primul diplomat dominican răpit de o bandă în Haiti, potrivit aceleiaşi surse.
Presa dominicană a spus că banda a cerut o răscumpărare de 500.000 de dolari pentru diplomatul care mergea spre oraşul de frontieră Jimani, în sud-vestul Republicii Dominicane.
Violenţa bandelor criminale din Port-au-Prince a escaladat într-un război deschis, cu cel puţin 18 civili ucişi în câteva zile de la sfârşitul lui aprilie.
Forţele de poliţie haitiene, care nu sunt bine echipate cu arme pentru a face faţă situaţiei, au pierdut controlul asupra unor cartiere întregi şi drumuri.