Fostul ministru Ion Ştefan a suferit un accident într-o fabrică pe care o deține

Fostul ministru Ion Ştefan a suferit un accident într-o fabrică pe care o deține
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Deputatul PNL Ion Ştefan, fost ministru al Dezvoltării, a ajuns de urgență la spital, miercuri, în urma unui accident petrecut la o hală industrială.

Inițial, agenția Agerpres a transmis că Ion Ștefan ar fi căzut de la înălțime. Ulterior, agenția News.ro a informat, citând IPJ Vrancea, că acesta fost lovit în timp ce o altă persoană manevra o automacara, intenţionând să mute un utilaj.

Presa locală scrie că peste fostul ministru al Dezvoltării s-ar fi prăbușit o macara în fabrica Balcanic Prod, al cărei proprietar este. El se afla acolo pentru niște verificări.

ADVERTISING

În orice caz, Ion Ștefan s-a ales cel puțin cu un picior rupt, în urma accidentului. Polițiștii au deschis și un dosar penal.

Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Vrancea, Cătălin Toma, starea acestuia ar fi stabilă.

"Din păcate, colegul nostru, Ion Ştefan, a suferit un accident. În acest moment se află la spital, unde i se fac investigaţii amănunţite. Suntem alături de acesta şi de familia sa şi îi urăm multă sănătate şi însănătoşire grabnică", a declarat Cătălin Toma.

Deputatul Ion Ştefan a fost dus la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă "Sf. Pantelimon" Focşani și ar putea fi transferat în următoarele ore la un spital din Capitală.

ADVERTISING

Pe vremea când era ministru, Ion Ștefan a devenit cunoscut mai ales pentru gafele sale repetate. Și pentru că s-a ales cu porecla ”Grindă” încercând să explice de ce are o casă de 910 metri pătrați, pentru care nu plătise nici impozitul. El a dat vina atunci pe constructor, care ar fi pus o grindă în plus față de proiectul inițial.

El a candidat la ultimele alegeri și pentru Primăria Municipiului Focșani, dar nu a reușit să câștige, deși PSD a pierdut după 20 de ani Consiliul Local.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇