Un inginer american din Marina americană şi soţia sa au fost arestaţi, sâmbătă, în statul Virginia şi inculpaţi pentru spionaj nuclear în favoarea unui guvern străin, omul cărora le-au vândut informaţii plătite de acesta cu criptomonede fiind, de fapt, un agent FBI sub acoperire, a anunţat justiţia americană.
Timp de aproape un an, precizează Departamentul american al Justiţiei, inginerul în domeniul nuclear Jonathan Toebbe, în vârstă de 42 de ani, ajutat de soţia sa, Diana, în vârstă de 45 de ani, ”au vândut informaţii confidenţiale despre proiectarea navelor de război cu propulsie nucleară unei persoane pe care o credeau a fi reprezentantul unei puteri străine”, dar care în realitate era ”un agent FBI sub acoperire”, potrivit AFP.
Inginerul american, cu numele de cod ”Alice”, a primit din partea acestui agent circa 100.000 de dolari în criptomonede, furnizându-i, în schimb, informaţii secrete despre reactoarele nucleare de pe submarine.
Informaţiile erau stocate pe carduri de memorie SD criptate, disimulate în sandviciuri cu unt de arahide sau în pachete de gumă de mestecat şi depuse în căsuţe poştale impersonale (ascunzători), de unde erau preluate de agent.
Cuplul a fost arestat în ”flagrant delict”, în timp ce depunea un astfel de card într-o ascunzătoare. Ei vor fi prezentaţi marţi unui tribunal federal din oraşul Martinsburg.
Autorităţile americane nu au precizat însă în numele cărui stat a pretins că acţiona agentul FBI sub acoperire.
Un cuplu de americani a fost arestat pentru spionaj nuclear
ADVERTISING