Un cunoscut om de afaceri din Prahova a fost arestat în dosarul gropii ilegale de gunoi de lângă Ploiești

Un cunoscut om de afaceri din Prahova a fost arestat în dosarul gropii ilegale de gunoi de lângă Ploiești
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Patronul unei cunoscute firme din judeţul Prahova şi trei apropiaţi ai acestuia au fost arestaţi preventiv, joi seară, în dosarul în care procurorii prahoveni anchetează modul în care o groapă de gunoi în care a fost depozitată „o cantitate exorbitantă” de deşeuri a fost amenajată lângă Ploieşti.

Magistraţii Judecătoriei Ploieşti au admis, joi seară, propunerea procurorilor de emitere a unor mandate de arestare preventivă pe numele a patru persoane în dosarul în care este anchetată amenajarea ilegală a unei gropi de gunoi pe amplasamentul unei foste balastiere, în apropiere de Ploieşti. 

ADVERTISING

Astfel, judecătorii au emis mandat de arestare pe numele lui Adrian Nistoroiu-Vuţă, acuzat de îngroparea deşeurilor (5 acte materiale), instigare la eliminarea, deţinerea, păstrarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate şi colectarea, transportul sau valorificarea de deşeuri, inclusiv controlul acestor operaţiuni şi întreţinerea ulterioară a spaţiilor de eliminare, inclusiv acţiunile întreprinse de comercianţi sau brokeri în procesul de gestionare a deşeurilor, cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu. 

ADVERTISING

Trei apropiaţi ai acestuia, doi bărbaţi şi o femeie, au primit de asemenea mandate de arestare preventivă. 

Este vorba despre Cristian Burlacu, cercetat pentru colectarea, transportul sau valorificarea de deşeuri, inclusiv controlul acestor operaţiuni şi întreţinerea ulterioară a spaţiilor de eliminare, inclusiv acţiunile întreprinse de comercianţi sau brokeri în procesul de gestionare a deşeurilor, cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu, Cristina Dobre, cercetată pentru îngroparea deşeurilor şi eliminarea, deţinerea, păstrarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate, şi Florin George Simion, inculpat pentru complicitate la îngroparea deşeurilor (5 acte materiale).

ADVERTISING

Decizia Judecătoriei Ploieşti poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare. 

Surse locale au declarat pentru News.ro că Adrian Nistoroiu-Vuţă, patronul unei cunoscute firme care produce geamuri, a cumpărat suprafeţe mari de teren lângă Ploieşti, pe amplasamentul unei foste balastiere şi a fost de acord ca pe respectivele terenuri să fie îngropate ilegal deşeuri colectate din municipiul Ploieşti şi din alte localităţi prahovene. Deşeurile erau duse iniţial la o staţie de sortare, unde erau uscate pentru a se micşora volumul, iar ulterior, în loc să fie duse la groapa de gunoi amenajată la Boldeşti Scăeni, rampă care funcţionează legal, erau duse şi îngropate la Târgşoru Vechi, în gropile rămase de pe urma fostei balastiere.

Procurorii care instrumentează dosarul vorbesc despre „o cantitate exorbitantă” de gunoi nesortat şi netratat depozitată pe o sută de mii de metri pătraţi de teren.

Dosarul a fost deschis în cursul acestui an de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti şi are în vedere activitatea unor persoane juridice şi persoane fizice implicate în procesul de colectare, transport, tratare, valorificare şi depozitare de deşeuri în afara cadrului legal.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇