O persoană a murit şi alte două cel puţin au fost grav rănite ca urmare a prăbuşirii unui balon cu aer cald, duminică, în Germania.
Balonul a fost prins într-o rafală de vânt în timpul unui zbor în apropiere de Koblenz, în vestul Germaniei, a declarat poliţia.
Patru din cele şapte persoane au fost aruncate din coşul balonului care s-a lovit de un câmp de mai multe ori, relatează luni dpa.
Balonul a fost apoi târât în jos într-o zonă muntoasă spre Fluviul Rin şi s-a prins în copaci. Aici au fost găsite celelalte trei persoane. Pilotul a murit în accident.
Viaţa celor doi pasageri grav răniţi nu este pusă în pericol, a declarat poliţia.
Peste 100 de persoane au ajutat la acţiunea de salvare.
Vezi și Imagini incredibile din California, unde au avut loc tornade de foc