Un avion Osprey american s-a prăbușit în timpul unor exerciții militare din Australia UPDATE Trei morți, 20 de răniți, unii grav

Un avion Osprey american s-a prăbușit în timpul unor exerciții militare din Australia UPDATE Trei morți, 20 de răniți, unii grav

Un Osprey, avion hibrid cu decolare orizontală sau verticală, al armatei americane, s-a prăbuşit cu circa douăzeci de persoane la bord, în timpul unor exerciţii militare din nordul Australiei, potrivit media locale, informează duminică agenţiile internaţionale de presă.

Mai multe persoane au fost salvate după ce aparatul s-a prăbuşit lângă insulele Tiwi, la nord de Darwin, potrivit canalului public australian ABC.

UPDATE: Trei puşcaşi marini au murit, iar alţi 20 au fost răniţi, relatează BBC News. Alţi cinci puşcaşi marini se află în stare gravă.

Serviciile de urgenţă din Teritoriul de Nord au raportat un "accident aerian" pe insula Melville, la circa 60 de kilometri la nord de continentul australian, duminică dimineaţa.

ADVERTISING

Aparatul Osprey participa la exerciţiile Predators Run, o serie de manevre militare organizate împreună de armatele americană şi australiană.

Avioane Osprey au fost implicate în mai multe accidente mortale.

În 2017, un MV-22 Osprey al armatei americane s-a prăbuşit în mare în cadrul unui exerciţiu militar americano-australian, făcând trei morţi.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇