Un grav accident aviatic a avut loc joi, în vestul Indiei. Un avion Air India s-a prăbușit într-o zonă dens populată, imediat după decolarea de pe aeroportul Ahmedabad.
Ce ştim până acum pe scurt:
- Bilanţul tragediei aviatice a crescut la 294 de morţi. Printre aceştia se numără şi câţiva studenţi, deoarece avionul s-a prăbuşit peste clădirea în care erau cazaţi.
- Aeronava avea 242 de persoane la bord: 230 de pasageri (169 indieni, 53 britanici, 7 portughezi, 1 canadian) și membri ai echipajului.
- Avionul zbura către Londra-Gatwick și s-a prăbușit în cartierul Meghani, o zonă dens populată, peste o clădire a B.J. Medical College, unde erau cazați medici rezidenți.
- Peste 100 de cadavre, majoritatea carbonizate, au fost aduse la spitalul local pentru autopsie.
- Un supravieţuitor al zborului a fost găsit în spital. El a stat pe scaunul 11A al aeronavei şi a povestit că problemele au început la 30 de secunde după decolare.
- Printre victime se află și un fost prim-ministru al statului Gujarat.
- Avionul s-a prăbușit la doar 9 minute de la decolare, cu rezervoarele pline. A emis un apel „mayday”, dar a pierdut ulterior contactul cu turnul de control.
- Imagini video surprind momentul prăbușirii: aeronava pierde altitudine brusc, urmată de o explozie masivă și fum dens.
- Căpitanul era instructor de zbor cu 8.200 de ore de experiență, iar copilotul avea 1.100 de ore.
- Toate zborurile de pe aeroportul Ahmedabad au fost suspendate.
- Acesta este primul accident fatal al unui Boeing 787 Dreamliner, model cunoscut pentru fiabilitate și utilizat de marile companii aeriene.
294 de morţi. A fost găsit un supraviețuitor
Bilanţul tragediei aviatice a crescut la 294 de morţi. Printre aceştia se numără şi câţiva studenţi, deoarece avionul s-a prăbuşit peste clădirea în care erau cazaţi.
Un supravieţuitor care a stat pe scaunul 11A al aeronavei Boeing Dreamliner prăbuşită în India, a fost găsit în spital, a anunţat şeful poliţiei din Ahmedabad, deşi anterior tot el anunţase că nimeni dintre cei 242 de oameni de la bord nu pare să fi supravieţuit.
„Poliţia a găsit un supravieţuitor care a stat pe scaunul 11A. El este în spital şi este sub tratament. Nu pot spune încă nimic despre numărul de decese. Numărul morţilor ar putea creşte, deoarece avionul s-a prăbuşit într-o zonă rezidenţială”, a declarat comisarul GS Malik, citat de agenţia de presă ANI.
Potrivit Hindustan Times (HT), supravieţuitorul se numeşte Vishwash Kumar Ramesh, are 40 de ani şi este cetăţean britanic. El se afla în India pentru câteva zile pentru a-şi vizita familia şi se întorcea în Regatul Unit împreună cu fratele său, Ajay Kumar Ramesh (45 de ani).
„La 30 de secunde după decolare, s-a auzit un zgomot puternic şi apoi avionul s-a prăbuşit. Totul s-a întâmplat atât de repede. Când m-am ridicat, erau cadavre în jurul meu. Mi-a fost frică. M-am ridicat şi am fugit. Erau bucăţi din avion în jurul meu. Cineva m-a apucat şi m-a urcat într-o ambulanţă şi m-a dus la spital”, a declarat pentru HT Vishwash, care a suferit leziuni pe piept, ochi şi picioare.
Vishwash a declarat că stă în Londra 20 de ani, iar soţia şi copilul său sunt în acolo.
El a spus că fratele său Ajay era aşezat pe un alt rând în avion. „Am vizitat Diu. A călătorit cu mine şi nu-l mai găsesc. Vă rog să mă ajutaţi să-l găsesc”, a declarat el pentru HT.
Se credea că nu există supraviețuitori
„Se pare că nu există supraviețuitori”, a declarat anterior şeful poliţiei din oraş, pentru Associated Press. El a adăugat că, odată cu prăbușirea avionului într-o zonă rezidențială, „ar fi murit și câțiva localnici”. „În prezent, se stabilește numărul exact al victimelor”, a mai spus acesta.
Compania Air India a precizat într-un comunicat că la bord erau 169 de cetățeni indieni, 53 de britanici, șapte portughezi și un canadian, în total 230 de pasageri.
"Air India confirmă că zborul AI171, de la Ahmedabad la Londra Gatwick, a fost implicat într-un accident astăzi după decolare.
Zborul, care a decolat din Ahmedabad la ora 13:38, transporta la bordul aeronavei Boeing 787-8 242 de pasageri și membri ai echipajului (...). Răniții sunt transportați la cele mai apropiate spitale. De asemenea, am înființat o linie telefonică dedicată pasagerilor pentru a oferi mai multe informații. Air India cooperează pe deplin cu autoritățile care investighează acest incident", arată compania aeriană.
Mobilizare masivă a forțelor de intervenție
Martorii oculari și un reporter AFP au relatat că au fost observate coloane dense de fum negru în zona aeroportului.
Potrivit Times of India, aeronava s-a prăbușit în cartierul Meghani din Ahmedabad, o zonă aglomerată a oraşului. A căzut peste o clădire a B.J. Medical College, în care sunt cazați medici rezidenți.
Peste 100 de cadavre, majoritatea carbonizate, au fost aduse la spitalul local pentru autopsie, a mai declarat poliția. Nu este clar câte dintre victime sunt din avion și câte se aflau la sol în momentul accidentului.
O femeie a povestit pentru agenția de știri ANI că fiul său, care se afla în sala de mese în momentul incidentului, a sărit de la etajul doi. Tânărul a fost rănit, însă măcar a scăpat cu viaţă.
În accidentul aviatic și-a pierdut viața și fostul prim-ministru al statului Gujarat, Vijay Rupani, anunță Air India.
Numeroase echipe de medicale, de pompieri și ale poliției locale au fost mobilizate de urgență.
Aeroportul Ahmedabad nu este operațional în prezent și toate operațiunile de zbor au fost suspendate.
Avionul s-a prăbușit la doar 9 minute după decolare
Oficialii spun că aeronava s-a prăbușit la 9 minute, după ce a primit autorizația de decolare, adică avea rezervoarele pline.
„Căpitanul Sumeet Sabharwal este LTC (Line Training Captain) cu 8.200 de ore de zbor. Copilotul avea 1.100 de ore de experiență în zbor”, a transmis Direcția Generală a Aviației Civile din India.
Potrivit controlului de trafic aerian (ATC), aeronava a emis un apel de urgență (mayday) către ATC, însă ulterior nu a mai răspuns apelurilor lansate de controlori.
Martorii au surprins momentul prăbușirii avionului. Din imaginile video publicate pe rețeaua X se poate vedea cu aeronava pierde rapid în înălțime, apoi după contactul cu solul se ridică o coloană uriașă de flăcări și fum dens.
Datele Flightradar24 arată o pierdere rapidă de altitudine
Site-ul de urmărire a zborurilor Flightradar24 a transmis că datele inițiale ADS-B (Automatic Dependent Surveillance-Broadcast) de la zborul AI171 arată că aeronava a atins o altitudine barometrică maximă de 190 de metri (altitudinea aeroportului fiind de aproximativ 60 de metri).
Ulterior, a început să coboare cu o viteză verticală de 144 de metri pe minut.