Președintele Volodimir Zelenski a provocat consternare la Bruxelles după ce a semnat în grabă o lege care plasează Biroul Național Anticorupție (NABU) și Parchetul Specializat Anticorupție (SAPO) sub autoritatea Procurorului General.
Sub presiunea Uniunii Europene și a opiniei publice, Zelenski a făcut rapid un pas înapoi, propunând o nouă lege care să anuleze modificările. Însă, spun experții, daunele în privința perspectivei aderării la UE sunt deja vizibile.
Reforme anulate într-o singură zi
„Nu e vorba doar de lege, ci de semnalul transmis: că instituții-cheie pot fi subordonate politic într-o singură zi”, a declarat Elena Davlikanova, cercetătoare la Center for European Policy Analysis.
Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a insistat într-o discuție cu Zelenski că Ucraina trebuie „să păstreze instituțiile anticorupție independente, ele fiind fundamentul statului de drept”. Legea adoptată pe 22 iulie a fost percepută drept o lovitură dată acestui principiu.
Risc pentru finanțarea și integrarea europeană
Oficiali europeni au sugerat, chiar dacă neoficial, că următoarea tranșă de sprijin financiar pentru Ucraina ar putea fi afectată. Comisia Europeană a confirmat deja că fonduri din mecanismul „Ukraine Facility” vor fi reduse din cauza reformelor neterminate.
„Nu am fost anunțați dinainte”, a declarat europarlamentarul Daniel Freund, adăugând că UE a fost „luată prin surprindere” de acest regres.
Moment prost și muniție pentru adversarii integrării
Adoptarea legii vine într-un moment extrem de sensibil, spun diplomații citați de Kyiv Independent.
UE era aproape să deschidă oficial procesul de aderare, în ciuda opoziției exprimate de Viktor Orban. Daniel Freund avertizează că liderul maghiar ar putea profita de acest recul pentru a-și promova agenda „pro-rusă și anti-ucraineană”.
„Cu cât durează mai mult până se anulează subordonarea NABU și SAPO, cu atât cresc problemele pentru integrarea europeană și încrederea publică în autorități”, a declarat și deputatul ucrainean Iaroslav Iurcișîn.
Încrederea, greu de reconstruit
Mattia Nelles, director executiv al think-tank-ului German-Ukrainian Bureau, spune că „încrederea a fost deteriorată” și că un pas atât de mare înapoi, chiar și anulat, va alimenta vocile care se opun aderării Ucrainei la UE. Decizia din 22 iulie a fost „dureroasă” nu doar prin conținut, ci și prin ignorarea avertismentelor partenerilor europeni.
La Kiev, presiunea pentru a corecta greșeala e în creștere. Peste 50 de parlamentari, inclusiv Iurcișîn, au propus deja o lege care să restabilească independența NABU și SAPO, cu sprijinul Administrației Prezidențiale. Liubov Akulenko, director executiv al Centrului Ucrainean pentru Politica Europeană, avertizează că Parlamentul trebuie să acționeze „rapid și fără amendamente aberante”. Ea cere și ca UE „să arate colții”, printr-un control strict al reformelor anticorupție.
Un diplomat european de rang înalt, citat sub anonimat, admite că UE poartă și ea o parte din vină pentru lipsa de progres în deschiderea clusterelor de negociere: „Ucraina a făcut tot ce trebuia. Noi n-am făcut.”