Mașina de lux transformată de ucraineni în vehicul militar, cu vedere nocturnă și Internet (Foto)

Mașina de lux transformată de ucraineni în vehicul militar, cu vedere nocturnă și Internet (Foto)

O echipă de voluntari ucraineni care transformă mașini donate din toată lumea în vehicule de luptă a terminat un nou proiect: un SUV de lux cu motor de trei litri a devenit un blindat pentru comandă militară, capabil să circule noaptea fără lumini pe linia frontului.

Băieții de la Car4Ukraine au de ce să fie mândri. Grupul de voluntari ucraineni entuziaști, pasionați de mecanică auto, a transformat un Porsche Cayenee într-un vehicul militar unic, care va fi folosit de un comandant al forțelor ucrainene.

Mașina donată din Germania a ajuns în Ucraina în martie. Cu un preț de catalog de cel puțin 70.000 de dolari, este complet diferită de camionetele second-hand pe care voluntarii ucraineni le-au transformat până acum în vehicule de luptă, relatează Insider.

ADVERTISING

"Când echipa noastră a primit acest Porsche, a fost o provocare să găsim cel mai bun mod de a folosi vehiculul de lux", a spus Roman Hapașilo, co-fondatorul organizației.

It’s been a year now. I am carrying 365 hearts created by 100 children in 🇩🇪 who also donated art material. Yes, I am a...

Publicată de car4ukraine.com pe Joi, 23 februarie 2023

De obicei, grupul transformă camionetele civile, ranforsându-le caroseria cu plăci de oțel, pentru protecție, iar în spate montează un suport pentru mitralieră sau pentru lansatoare de grenade, precum Javelin, NLAW și lansatoare de grenade antitanc Stinger.

Acest Porsche a fost, însă, un proiect diferit. Ucrainenii l-au transformat într-un vehicul gata de luptă, dotat cu tehnologie ultramodernă - are camere cu vedere nocturnă, pentru ca militari să poată stinge luminile când se apropie de liniile inamice și să găsească drumul pe întuneric, spații pentru arme, precum și un sistem de comunicare pe internet Starlink, astfel încât comandantul să poată fi permanent în contact cu ofițerii și soldații săi.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

SUV-ul german poate circula cu o viteză maximă de 270 km/h și atinge 100 km/h în mai puțin de cinci secunde.

Mașina modificată a fost expediată pe front și va fi folosită de Brigada Mecanizată 24, care în ultimele luni a dus lupte grele în Bahmut, în estul Ucrainei.

"Am luat decizia de a-i oferi mașina comandantului Brigăzii Mecanizate 24, un războinic în vârstă de 26 de ani, cu indicativul de apel 'Bison'. 'Bison' a luptat din 2014 și și-a câștigat pe câmpul de luptă respectul din partea ofițerilor de Stat Major și a soldaților săi", a transmis Car4Ukraine într-un comunicat.

SUV-ul este doar una dintre cele 244 de mașini pe care cei 17 voluntari ucraineni le-au tunat pentru a fi folosite de armata ucraineană. Grupul primește sau cumpără mașini 4x4 cu motoare de peste doi litri din întreaga Europă.

Potrivit site-ului organizației, Car4Ukraine a distribuit până acum armatei ucrainene mașini în valoare de aproape două milioane de dolari.

ADVERTISING

Cele mai potrivite modele SH pe care le modifică Car4Ukraine sunt:

  • Toyota Hilux
  • Toyota Tundra
  • Mitsubishi L200
  • Ford Ranger
  • Nissan Navara
  • Nissan KingCab
  • Isuzu D-Max
  • Маzda BT-50
  • Mazda B2500
  • Jeep Gladiator

Camionetele uzate costă, de regulă, în jur de 5.500 de euro la mâna a doua. Mașinile folosite de fermierii britanici, de multe ori cu peste 100.000 mile la bord (160.000 de kilometri), pot fi cumpărate, însă, și cu puțin sub 2.000 de euro.

Un membru al echipei Car4Ukraine a spus anul trecut că unii fermieri oferă mașinile la prețul simbolic de o liră sterlină când află destinația mașinilor.

Chiar dacă sunt modele diferite, camionetele britanice au în comun un detaliu foarte important: volanul e pe partea dreaptă, ceea ce a salvat viața multor soldați ucraineni, întrucât lunetiștii ruși țintesc scaunul din stânga, crezând că împușcă șoferii.

Uneori, luptătorii ucraineni pun manechine pe scaunul pasagerului pentru a induce inamicul în eroare.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇