Ucraina și-a revizuit legea minorităților naționale

Ucraina și-a revizuit legea minorităților naționale
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Parlamentul ucrainean (Rada Supremă) a aprobat joi o nouă versiune a legii care reglementează drepturile şi folosirea limbilor minorităţilor naţionale, conform recomandărilor Comisiei de la Veneţia şi ale Uniunii Europene.

Printre altele, amendamentele adoptate prevăd că statul va furniza gratuit manuale imprimate şi în format electronic în limba maternă elevilor din învăţământul secundar care aparţin minorităţilor naţionale recunoscute prin lege în Ucraina, relatează agenţia EFE.

Noua versiune a actului normativ recunoaşte dreptul de a folosi limbile minorităţilor în publicitate şi pentru desfăşurarea unor acţiuni publice. Statul se angajează de asemenea să ofere asistenţă în limba maternă victimelor violenţei domestice şi beneficiarilor de servicii sociale pentru vârsta a treia.

ADVERTISING

Amendamentele clarifică de asemenea criteriile pentru a determina în ce zone ale ţării trebuie oferite astfel de servicii în limbile minorităţilor, în funcţie de concentrarea populaţiei care aparţine minorităţilor etnice şi culturale.

Versiunile anterioare ale acestei legi limitau mare parte din drepturile recunoscute pentru limbile naţionale în cazul limbilor oficiale ale Uniunii Europene vorbite în Ucraina, unde există comunităţi etnice română şi maghiară numeroase şi un număr mai mic de comunităţi formate din etnici de origine poloneză, slovacă, germană, bulgară sau greacă.

ADVERTISING

Această formulă permite Ucrainei să excludă limba rusă - care este principala limbă a celei mai mari părţi a populaţiei în estul şi sudul ţării - de la recunoaşterea multor drepturi.

Comisia de la Veneţia ceruse Ucrainei să elimine această distincţie (care nu apare în textul aprobat joi de parlamentul ucrainean), considerând-o discriminatorie. Totuşi, noua versiune a legii limitează atât timp cât durează războiul cu Rusia unele drepturi ale reprezentanţilor minorităţii ruse, invocând faptul că identitatea lor naţională coincide cu cea a statului agresor.

ADVERTISING

Recomandările Comisiei de la Veneţia au considerat justificată introducerea acestui moratoriu.

Într-o opinie emisă în luna iunie, Comisia de la Veneţia (Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept) a apreciat că noua lege ucraineană a minorităţilor naţionale oferă garanţii în conformitate cu standardele internaţionale, dar pentru asigurarea deplinei conformităţi cu aceste standarde unele dispoziţii ale legii trebuie reconsiderate.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇