Președintele SUA, Donald Trump, a semnat miercuri seară protocolul de înțelegere negociat cu Iranul, în timpul dineului oferit de președintele francez Emmanuel Macron la Palatul Versailles.
Documentul, care include și prevederi referitoare la frontul libanez, prevede încetarea imediată a ostilităților și deschide o perioadă de până la 60 de zile pentru negocierea unui acord final privind programul nuclear iranian.
„Tocmai l-am semnat”, le-a spus Trump jurnaliștilor la plecarea de la Versailles. La scurt timp, Casa Albă a publicat pe rețeaua X imagini cu momentul semnării.
În videoclip, liderul american semnează documentul la masă, alături de Emmanuel Macron și de prima-doamnă a Franței, în aplauzele celor prezenți. După semnare, Trump îi înmânează documentul și cele două stilouri secretarului de Stat Marco Rubio, iar Macron îl felicită, spunând în engleză: „Good job… Great job”.
Macron: „Acordul deschide calea către o pace durabilă”
Ulterior, președintele francez a salutat acordul într-un mesaj publicat pe X.
„Acest acord deschide calea către o pace durabilă și permite redeschiderea strâmtorii Ormuz”, a transmis Macron.
Liderul de la Élysée a apreciat că documentul reprezintă „un pas important în direcția bună” și că ar putea contribui la reducerea prețurilor la energie.
Întrebat despre rolul Franței în continuarea negocierilor dintre Washington și Teheran, Macron a afirmat că Parisul va continua să acționeze ca „putere mediatoare”, capabilă să faciliteze compromisuri între părți.
Președintele francez a invocat experiența Franței în dosarul nuclear iranian și a subliniat importanța găsirii unui echilibru între ridicarea sancțiunilor și menținerea presiunii asupra Teheranului.
Iranul a confirmat semnarea documentului
Iranul a confirmat separat că a semnat acordul. Agenția oficială iraniană IRNA a difuzat fotografii cu președintele iranian Masoud Pezeshkian ținând în mână versiunea în limba persană a documentului. Imaginile par să arate semnăturile celor doi lideri pe acord.
Potrivit unui oficial american, Trump a semnat la Versailles o copie tipărită a documentului, iar Washingtonul a transmis ulterior părții iraniene o fotografie a acordului semnat.
Ce prevede acordul
Statele Unite au dezvăluit textul memorandumului de înțelegere în 14 puncte, relatează CNN.
Documentul prevede că Teheranul se angajează, printre altele, să renunțe la stocul de uraniu îmbogățit după finalizarea negocierilor pentru un acord final care vor continua în următoarele 60 de zile, în schimbul ridicării sancțiunilor.
De asemenea, la punctul 5, documentul oficial prevede că Iranul se angajează să facă toate eforturile necesare pentru a asigura trecerea în condiții de siguranță și fără taxe a navelor comerciale, timp de 60 de zile, din Golful Persic către Marea Omanului și invers.
Totodată, conducerea Iranului va dialoga cu Omanul pentru a defini viitoarea administrare și serviciile maritime în Strâmtoarea Ormuz, prin consultare cu alte state riverane din Golful Persic, în conformitate cu dreptul internațional aplicabil și cu drepturile suverane ale statelor de coastă ale Strâmtorii Ormuz.
Trump amenință cu reluarea atacurilor
După semnarea documentului, președintele american a avertizat că Statele Unite vor reacționa militar dacă Iranul nu își respectă angajamentele asumate.
„Îi vom bombarda de o să-i ia naiba dacă încalcă acordul. Nu vreau să o facă. Vreau să respecte acordul”, a declarat Trump.
Petrolul se ieftinește după acord
Piețele au reacționat imediat la semnarea memorandumului. Cotația petrolului Brent a coborât sub 78 de dolari pe baril, investitorii mizând pe redeschiderea completă a strâmtorii Ormuz, una dintre cele mai importante rute pentru transportul mondial de petrol.
Scăderea prețurilor este susținută și de așteptările privind reluarea exporturilor iraniene, precum și de prognozele recente ale Agenției Internaționale a Energiei, care estimează că producția globală de petrol va crește mai rapid decât cererea în următorii ani.
Totuși, cotațiile rămân peste nivelurile înregistrate înainte de izbucnirea conflictului, iar investitorii urmăresc acum dacă prevederile acordului vor fi aplicate integral și dacă traficul comercial prin strâmtoarea Ormuz va reveni la normal.
