Pacienții așteaptă și un an la cardiologie. Spitalizările evitabile au crescut cu 34% - raport al Curții de Conturi

Pacienții așteaptă și un an la cardiologie. Spitalizările evitabile au crescut cu 34% - raport al Curții de Conturi
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Numărul spitalizărilor evitabile a crescut cu aproximativ 34% în anul 2024 faţă de anul 2022, raportat la principalele cinci patologii – astm, boală pulmonară obstructivă cronică (BPOC), diabet, insuficienţă cardiacă congestivă şi hipertensiune arterială -, conform Raportului de audit privind performanța ambulatoriilor integrate din unităţile sanitare subordonate Ministerului Sănătăţii (MS).

Ținta prevăzută în Strategia Națională de Sănătate (SNS) de reducere a spitalizărilor evitabile este de minimum 30% până în anul 2030, comparativ cu anul 2022, pentru reducerea presiunii foarte costisitoare asupra spitalizării.

În plus, auditul Curții de Conturi a constatat că infrastructura insuficient dezvoltată nu asigură servicii de calitate în cadrul ambulatoriului integrat, iar ponderea afecţiunilor rezolvate în ambulatoriu rămâne redusă.

Deși importanța acestor servicii medicale este demonstrată de sistemele statelor occidentale, și cuantificabilă în aceste cazuri, finanţarea direcționată de autorități de-a lungul deceniilor în care se vorbește de schimbarea structurii bugetului Sănătății este insuficientă.

Comparativ cu spitalizarea de zi şi spitalizarea continuă, pentru care finanţarea asigurată acoperă nivelul de resurse consumate, serviciile ambulatorii sunt subfinanţate, iar tarifele decontate prin contractul cu CNAS nu acoperă în mod real cheltuielile aferente.

Această realitate conduce la un risc de demotivare a personalului medical în implicarea extensivă în activitatea ambulatorie, în contextul în care acelaşi medic poate realiza servicii în regim de spitalizare continuă sau de zi cu o eficienţă financiară net superioară pentru spital, mai precizează Raportul.

Auditul a vizat perioada 2022 – 2024, iar în cadrul misiunii au fost analizate organizarea şi funcţionarea ambulatoriilor integrate din structura celor 56 de unităţi sanitare subordonate MS, investiţiile realizate, dotările disponibile, resursa de personal (medici specialişti), serviciile medicale oferite în ambulatoriu, accesibilitatea acestora, precum şi posibilele cazuri de spitalizare evitabile.

Principalele evoluții ale spitalizărilor evitabile, în perioada analizată:

  • numărul de cazuri de spitalizări evitabile a crescut aproximativ cu 25% în anul 2023 și cu 34% în anul 2024, raportat la numărul de cazuri de spitalizări evitabile înregistrate în anul 2022
  • din totalul spitalizărilor evitabile, patologiile care au ponderile cele mai mari sunt reprezentate de diabet (44,22%), insuficienţa cardiacă congestivă (33,69%) şi BPOC (16,07%)
spitalizari evitabile cdv1 (1)
Sursa: Curs de guvernare

Chiar şi în contextul în care numărul spitalizărilor evitabile pe cele 5 patologii îl raportăm la numărul de spitalizări continue din unităţile sanitare subordonate MS, pentru perioada 2022-2024, se observă tendinţa de creştere a acestor spitalizări evitabile, precizează Raportul.

Timpi mari de așteptare, costuri mai mari pentru tratament

Principalele beneficii ale unui sistem de ambulatorii dezvoltat:

  • Dezvoltarea serviciilor medicale ambulatorii poate avea un impact semnificativ asupra eficienţei şi sustenabilităţii sistemului de sănătate, prin reducerea presiunii asupra spitalizării şi gestionarea eficientă a cazurilor ce pot fi tratate în ambulatoriu.
  • Aceasta contribuie la scurtarea timpilor de aşteptare, facilitează diagnosticarea precoce şi iniţierea tratamentului în stadii incipiente, prevenind astfel apariţia complicaţiilor şi necesitatea terapiilor avansate pentru pacienţi.
  • Orientarea către îngrijirea ambulatorie favorizează utilizarea mai eficientă a resurselor sistemului de sănătate, prin reducerea costurilor asociate spitalizării continue care ar fi putut fi evitabile, contribuind astfel la creşterea gradului de economicitate şi la optimizarea alocării resurselor disponibile.
spitalizari evitabile cdv1 (2)
Sursa: Curs de guvernare

Curtea de Conturi arată că accesibilitatea la serviciile medicale oferite în ambulatoriul integrat al unităţilor sanitare din subordinea MS a fost limitată de existenţa unor timpi de aşteptare semnificativi pentru anumite specialităţi medicale.

„Astfel, intervalul dintre data programării şi data efectivă a consultaţiei a variat de la câteva zile până la câteva luni, aspect care a afectat asigurarea acordării unor servicii medicale necesare pacienţilor”, arată Curtea de Conturi.

Citeşte integral analiza Timpi de așteptare și de un an la cardiologie, în ambulatorii – raport al Curții de Conturi. Efectele – mai mulți bolnavi cronici, spitalizările evitabile se înmulțesc și cheltuielile bugetului de sănătate avansează pe Curs de Guvernare

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google